Turist de 72 de ani, dispărut fără urmă în Retezat
Un bărbat de 72 de ani, din Braşov, este căutat de câteva zile în Masivul Retezat, după ce s-a rătăcit în zona „Porţile Închise”, la 2.300 de metri altitudine. Bărbatul a pornit împreună cu un prieten de-al său, în vârstă de 80 de ani, de la cabana Pietrele, intenţionând să parcurgă un traseu prin Valea Galeşului, pe la Lacul Bucura, iar apoi să se întoarcă la cabană.
Potrivit salvamontiştilor, pe parcursul traseului, cei doi turişti s-au oprit în zona „Porţilor Închise”, unde au hotărât să se despartă. Bărbatul în vârstă de 80 de ani a pornit pe un traseu nemarcat, pe un drum forestier care duce spre Tăul Ţapului, însă după mai bine de o zi de hoinărit a reuşit să se întoarcă la cabana Pietrele. Când a ajuns, bătrânul a constatat că prietenul său cu opt ani mai tânăr lipseşte. A anunţat imediat salvamontiştii, iar aceştia au început căutările. „Vineri noapte am fost nevoiţi să oprim operaţiunile, din cauza vântului puternic şi a temperaturilor care la o asemenea altitudine scad până sub zero grade. Sâmbătă au fost reluate căutările, însă zona este una extrem de dificilă şi deocamdată nu avem rezultate pozitive”, a declarat Ovidiu Bodean, şeful Serviciului „Salvamont”. Peste 20 de salvamontişti şi jandarmi montani participă la operaţiunile de căutare ale celui dispărut, însă până aseară, la încheierea ediţiei, bărbatul nu fusese găsit.