„Am fost atinsã de o graţie divinã”

 

Nicolle Ebner

Cu câteva zile în urmă am stat la o şuetă cu Violeta Deminescu, la o terasă chic, sub un tei înflorit, inspirate fiind amândouă de culoare, ciripit de păsărele şi dulceaţa parfumului florilor de tei care ploua parcă peste noi.
Acaparaţi de tumultul de zi cu zi al vieţii, avem senzaţia că ne pierdem sensibilitatea creaţiei, dar iată că vin şi momente care ne contrazic, demonstrându-ne că ne înşelăm. Cunosc persoane care se exprimă cel mai bine în scris, abordând genul cel mai potrivit, proză, poezie etc. Violeta Deminescu reprezintă un gen necunoscut mie, fiind primul creator de folclor cu care am avut ocazia să vorbesc. La început, credea că nu va putea niciodată să-şi cânte propriile creaţii, dar în timp, şi-a exersat vocea alături de copiii pe care se străduieşte de ani de zile să-i educe în spiritul conservării tradiţiilor cele dătătoare şi purtătoare a identităţii neamului, iar acum, a scos primul album. A muncit ani de-a rândul, până când a cutezat să păşească în faţă, iar cea mai recentă activitate, cea de realizator şi prezentator de emisiuni de folclor la o televiziune locală, o consideră ca un corolar al întregii activităţi. În rest, Violeta are în spate 26 de ani de activitate ca învăţător la şcoala generală din Călan, iar din acest an, este profesor de ştiinţele educaţiei şi psiho-pedagogie (şefă de promoţie).

Spune-mi Violeta, cine îţi cântă creaţiile folclorice?
Vreau să spun că, lăsând la o parte celelalte activităţi, în primul rând sunt creator de folclor şi în special cele două Mariane (Anghel şi Deac) cântă piesele create de mine. Mai ales Mariana Anghel. Am şi copilărit împreună la Călanul Mic, de unde şi sunt. I-am oferit cu drag piesele din albumul “Badeo cireşi-s în floare”, la fel şi cântecul care a dat titlul albumului, ce îşi trage originea undeva la Sântămărie de Piatră, unde am avut parte de o copilărie absolut minunată, la bunicii mei şi unde, ca interpret, am filmat, în decorul cireşilor înfloriţi, primele mele piese de muzică populară.

De ce ai ieşit „pe piaţă”, ca interpret, atât de târziu?
Nu am cântat, pentru că am considerat că atâta timp cât nu te ridici la anumite standarde, mai bine stai în banca ta. Dar acum, parcă s-au deschis nişte drumuri şi cântecul m-a luat de mână şi mi-a spus gata, nu mai ai voie să stai în spatele scenei. De curând, am terminat imprimarea primului meu album de folclor, în studio, cu orchestră, şi cred că va ieşi ceva foarte frumos, pentru că acest album de debut este parte din mine şi din sufletul meu şi din tot ceea ce am încercat să transmit ca fiinţă spirituală şi artistică.

Ce înseamnă pentru tine, a fi creator de folclor?
Înseamnă că, în urmă cu un număr de ani, am fost atinsă de o graţie divină. Mi-am explicat mie însămi că o nană, plecată probabil prea devreme din planul acesta în care noi trăim şi care nereuşind să-şi pună cântecul în scenă, s-a gândit să-i dea acest har cuiva care-l poate simţi. Şi am scris o mulţime de texte, pentru că, în anumite momente, mă trezeam că trebuie să scriu.

Cum ţi s-a părut când ţi-ai ascultat pentru prima dată vocea, în melodiile înregistrate?
Ciudat. Parcă nici nu era a mea. Dar am fost încurajată de specialişti în domeniul acesta, aşa că merg mai departe.

În afară de ceea ce simţi tu datorită moştenirii genetice sau a graţiei divine transmise de nana binefăcătoare, ce altceva te inspiră?
Cred că fiecare fir de iarbă care răsare primăvara. Îl simt crescând prin fiinţa mea. Fiecare floare care se deschide. Un zâmbet, un copil, o durere, o privire tristă. Sunt perioade în care pot scrie cu multă lejeritate, dar totul depinde de stare şi de un anumit context.

Am văzut câteva fotografii cu „îngeraşii” tăi pe la Cotroceni. Cum a fost întâlnirea cu preşedintele Emil Constantinescu?
Sincer, uimitoare. Era iarnă, în amurgul zilei de 24 decembrie şi participam la tabăra internaţională de tradiţii populare de iarnă de la Târgovişte cu copiii de la Şcoala Generală din Călan, cu care l-am colindat pe preşedinte. Ne-a impresionat faptul că deşi se afla într-un periplu teribil al zilei şi al momentului, a oprit maşinile din coloană, a coborât plin de respect faţă de copiii din grup, îmbrăcaţi în alb şi negru, portul acesta absolut superb al Ardealului, s-a fotografiat cu ei şi din acel moment, la recomandarea sa, toată presa a fost cu ochii pe noi. Parcă o aureolă îi lumina chipul. A fost ceva aparte.

Prima invitată în emisiunea ta a fost Valerica Ianoşi, un suflet cald, care nu uită niciodată de unde a pornit. Pe cine mai ai în atenţie?
Am vrut ca emisiunea mea să fie ceva mai deosebit, de aceea şi genericul se constituie ca un semnal menit să-l facă pe telespectator să zăbovească în faţa televizorului. Pentru asta am apelat la Cătălina Pânzariu, un copil de 12 ani, elev al şcolii generale din Călan, cu o voce excepţională şi care a câştigat concursul „Vreau să fiu vedetă” de la Antena 1, impresionând cu vocea ei de doinitoare. De amintit că zilele acestea, Cătălina a reprezentat România la un festival internaţional de folclor din Cehia.
În final, mai precizăm că anul trecut, Violeta Deminescu a reînfiinţat grupul „Îngeraşii” şi în urma anunţului s-a trezit, în clasă, cu vreo 70 de copii dornici să cânte. Este mulţumită şi fericită când vede că tinerii sunt dornici de a continua tradiţiile populare şi nu-şi renegă originile. Şi Violetei îi este drag să-şi recunoască originea sa de ţărăncuţă, origine care printre flori, iarbă, natură, puritate, oferă o unică bogăţie sufletească. Şi cum să nu fie copiii dornici de a interpreta folclor, când află de la
 Violeta filosofia nemuririi neamului: “în momentul în care nu ne uităm rădăcina, putem să devenim mai frumoşi ca neam”.