„Aurarii” au primit ani grei de puşcărie
Nicoleta Popa
După patru ani de proces, cele 13 persoane cercetate în dosarul „Comorile dacice” au primit sentinţa judecătorească. Un număr de 11 persoane au fost condamnate la închisoare între şapte şi 12 ani. Astfel, Iulian Ceia (foto), considerat capul reţelei, a primit 12 ani de închisoare.
Ceia a fost condamnat pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri din patrimoniul cultural naţional, efectuarea de detecţii şi săpături neautorizate în siturile arheologice de pe raza judeţului Hunedoara, şantaj şi lipsire de libertate în mod ilegal. Unul dintre inculpaţi, Ioan Vasinca, a fost achitat. Totodată, în cazul lui Popa Florin Sorin s-a încetat procesul penal în urma decesului acestuia. Cei 11 au primit pedeapsa cea mai grea care se impunea în acest caz.
1,6 milioane de euro de plată
Ciprian State Hidişan a fost condamnat la 11 ani de închisoare, iar alte şase persoane au primit câte 10 ani de puşcărie. Este vorba de Ion Nedelcu, Adrian Marcel Nistor, Florin Ioan Nistor, Mugur Niu Nedelcu, Mihai Zerkula şi David Magda. La şapte ani de închisoare au fost condamnaţi Ioan Petru Groza, Ioan Alberto Deak, Ileana Sabina Vasinca. Totodată, ei sunt obligaţi să plătească Ministerului Culturii despăgubiri în valoare de 1.616.070 de euro, reprezentând valoarea obiectelor găsite şi traficate de inculpaţi. Instanţa i-a obligat de asemenea la plata cheltuielilor judiciare în valoare de 7.500 de lei. Sentinţa Tribunalului Hunedoara nu este definitivă, iar inculpaţii pot face recurs la Curtea de Apel Alba Iulia, în 10 zile de la pronunţarea acesteia.
Braconaj în Munţii Orăştiei
Membrii grupului infracţional cercetat în dosarul „Comorile dacice” sunt acuzaţi că au făcut parte dintr-o grupare de Crimă organizată, timp în care au întreprins mai multe acţiuni de braconaj în siturile arheologice din Munţii Orăştiei. Potrivit anchetatorilor, „aurarii” au găsit 15 brăţări dacice din aur masiv, cu o greutate totală de aproximativ 20 de kilograme, fiecare brăţară cântărind între 800 de grame şi două kilograme, pe care le-au comercializat în ţară şi în străinătate. Asupra acuzaţilor nu au fost găsite brăţări, ci doar detectoare de metale, deţinute în mod ilegal.
Brăţări sustrase de la Căprăreaţa
Potrivit rechizitoriului, în dimineaţa zilei de 6 mai 2000, echipa compusă din Ciprian State Hidişan, Ion Nedelcu, Ioan Florin Nistor (transportator), care opera din 1999 în Munţii Orăştiei, dotată cu un detector a localizat în punctul „Căprăreaţa” al sitului arheologic „Sarmizegetusa Regia”, o groapă de cult. De aici, aceştia au sustras 10 brăţări spiralice din aur masiv, între 930 şi 1.200 de grame. În contextul agitaţiei produse, la 30 noiembrie 2000, Sorin Moldovan, om de afaceri din Deva, a fost împuşcat.
Primele arestări în acest dosar s-au făcut în luna mai a anului 2005, iar cei 13 hunedoreni au fost trimişi în judecată, sub acuzaţia de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, efectuarea de către persoane neautorizate a unor detecţii şi săpături ilegale în siturile arheologice, furt calificat de obiecte de patrimoniu, lipsire de libertate în mod ilegal, violare de domiciliu şi şantaj. Până în prezent, statul român a reuşit să recupereze 12 brăţări. Obiectele au reintrat în patrimoniul naţional între anii 2006 şi 2009. În prezent, brăţările recuperate se află la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti.