„Brãdenii vor avea cãldurã în case, la iarnã”

Sorina Popa

Primarul municipiului Brad, Florin Cazacu (PSD), susţine că brădenii vor beneficia de căldură în case în iarna care vine, cu toate că guvernul nu mai acordă subvenţii populaţiei, pentru plata energiei termice.

„Am făcut un calcul din care reiese că la un consum mediu de 2 gigacalorii pe lună, pentru un apartament, populaţia ar trebui să achite peste 1.000 de lei, în cazul în care nu am ajuta cetăţenii la plata facturilor, de la bugetul local. Eu apreciez că preţul gigacaloriei va creşte cu aproximativ 10 la sută, la iarnă, adică cu inflaţia. Pentru funcţionarea centralei termice de la Gurabarza avem nevoie de 7 milioane de lei pe un sezon. Vom investi aproximativ un milion de lei pentru reducerea pierderilor din termoficare”, a declarat Florin Cazacu.

Speriaţi de valoarea facturilor

În prezent, în municipiul Brad sunt 3.800 de apartamente, dintre care 200 sunt debranşate parţial de la reţeaua de termoficare. Potrivit edilului şef, unii oameni s-au speriat că vor plăti sume exorbitante la iarnă şi au făcut cerere pentru debranşarea unei camere din locuinţe.

„Societatea Acavacalor, care administrează distribuţia energiei termice în municipiu, are de încasat restanţe de 1,2 milioane de lei de la populaţie şi societăţi comerciale, pentru căldura furnizată. Gradul de încasare de la cetăţeni se ridică, totuşi, la 80 la sută, deci nu putem spune că oamenii nu plătesc serviciul prestat. Apa caldă nu se furnizează în Brad, fiecare are boilere, cu care îşi încălzeşte apa”, a adăugat Florin Cazacu, primarul municipiului Brad.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Geaba -ti dau astia de la PD-L , prin ministrul lor de la finante , "sprijin" verbal deocamdata , ca tat te leapada pa faras ai tai coledzi de la PSD .Nu tine smecheria nene Florine , pana la iarna mai este cale...Da...poate , de dragul bradenilor si al confortului lor termic , faci "vira" la PD-L , ca doar si ei au un trandafir , si ...poate...sperati si tu si ei la inca un mandat de primar . Nu ar fi prima oara cand ai face asa ceva ca doar interesu' (personal) poarta fesu' Chestie de caracter!

  • Nenea cazacu (prieten bun si chiar frate cu domnu Dracu), impreuna cu jmecheru ala penal cu care "conduce" PSD Hunedoara au la activ smenuri, smenuri, smenulite de o sa se invarta saiba pe surub cand o sa le fie date drumu.
    sa dea bunul D-zeu sa ajungi acolo unde ai trimis tu pe altii cazacule. O sa venim cu tuica la poarta puscariei cum te-ai dus tu la barcea la Cozma. Serios, noi fan clubul cazacu o sa venim, doar sa avem bucuria de a te vedea la VORBITOR.

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago