Ciprian Marinuţ
Patru dintre cei 44 de sportivi români care participă, începând de ieri, la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Tampere (Finlanda) sunt de la C.N.S. „Cetate” Deva.
Trei gimnaste şi o atletă
Din lotul selecţionat de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român pentru competiţia din Finlanda, fac parte gimnastele Amelia Racea (foto), Raluca Haidu şi Diana Trenca şi atleta Andreea Todereanu (triplusalt), toate de la CNS „Cetate” Deva. Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) reuneşte sportivi din 49 de ţări, iar România este prezentă în Finlanda cu o delegaţie formată din 44 de sportivi, care ne vor reprezenta la şase discipline: atletism, ciclism, gimnastică, înot, judo şi tenis. FOTE se organizează o dată la doi ani, cu o ediţie de iarnă şi una de vară. România va fi în premieră gazda FOTE la ediţia de iarnă din 2013, care va avea loc pe Valea Prahovei.
Vor medalii
Cele patru sportive de la CNS Cetate au planuri îndrăzneţe la FOTE. “Obiectivul gimnastelor este să îşi execute cât mai bine integralele. Cele trei junioare vor prezenta exerciţii pentru senioare, la care dificultatea este mult mai mare. Dacă îşi vor face bine elementele, au şanse să urce pe podium”, a declarat antrenorul Nicolae Forminte. Campioană internaţională a României, Amelia Racea vrea să obţină cât mai multe medalii de aur în Finlanda. “Mi-am propus să câştig medalii de aur la cele patru aparate şi la individual compus. Primul loc este cel mai important şi mă pregătesc pentru a fi acolo”, a declarat Amelia. Gimnastele sunt asistate la concurs de antrenorii Liliana Cosma şi Florin Cotuţiu. Andreea Todereanu vrea să-şi depăşească performanţa de la Campionatele Mondiale de cadeţi, unde s-a clasat abia pe locul 18. „Sper să concureze la adevărata ei valoare şi să intre în finală. De acolo, în funcţie de şansă, ar putea lua chiar o medalie”, a declarat Nicolae Alexe, antrenorul triplusaltistei.