Livia Botici
Începând de mâine, hunedorenii care stau la casă şi care vor să-şi instaleze panouri solare sau centrale termice pe lemne, în locuinţă, pot să ceară ajutorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Hunedoara, care le va returna 6.000 de lei din valoarea investiţiei.
2.500.000 de lei disponibili
Proiectul „Casa Verde” va demara în toată ţara, începând de la data de 1 iulie. „În judeţul nostru, suma totală disponibilă este de aproximativ 2.500.000 de lei. Persoanele care vor să obţină această finanţare sunt aşteptate, începând de mâine, la sediul APM Hunedoara, pentru a-şi depune dosarele. Nu este nevoie de intermediari, de firme acreditate, dimpotrivă, toată relaţia de colaborare va fi între APM Hunedoara şi solicitantul, persoană fizică. Dosarul trebuie să cuprindă o cerere de finanţare, anexele 2 şi 3, din Ordinul 950/2010, care trebuie redactate la calculator şi pot fi descărcate de pe site-ul agenţiei noastre. Solicitanţii mai trebuie să depună la dosar o copie după buletin, un extras CF de informare sau o copie după autorizaţia de construcţie, dacă este un imobil nou sau neintabulat, un certificat fiscal de la primăria unde domiciliază, cum că nu are datorii, dar şi o copie după un extras de cont, din care să rezulte că solicitantul are bani pentru a demara investiţia”, a declarat Georgeta Barabaş, directorul APM Hunedoara.
Banii, returnaţi după investiţie
Programul „Casa Verde” este destinat persoanelor fizice, care locuiesc la casă şi care vor să-şi instaleze panouri solare sau centrale termice pe lemne. „După ce hunedorenii interesaţi îşi vor depune dosarele la APM Hunedoara, actele vor fi verificate, apoi trimise la Bucureşti la Administraţia Fondului de Mediu, care vor transmite înapoi la Deva contractele de finanţare, pe care solicitanţii le vor semna. Din acel moment, beneficiarul se poate apuca de lucru şi după ce a finalizat investiţia, va trebui să depună o nouă cerere, la care să ataşeze factura lucrării, iar APM Hunedoara îi va livra cei 6.000 de lei în cont. Părerea mea este că proiectul vine în mare ajutor celor care au în plan o asemenea investiţie, pentru că din banii cheltuiţi, o mare parte se va întoarce tot în buzunarul acestora”, a mai declarat Georgeta Barabaş, directorul APM Hunedoara.
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…