Nicolle Ebner
PNŢCD cere preşedintelui Băsescu şi regimului PDL-Guvern să demisioneze, să plece de la putere şi să facă loc unui guvern nou, competent, care să servească oamenii şi nu clientela politică.
Ce votezi, aia culegi
„Cauza crizei economice şi a celei politice este criza morală. Nu se poate să faci politică doar pentru ca, ajungând la putere, să returnezi banii celor care te-au sprijinit să vii la putere. Ţara se scufundă, iar preşedintele şi guvernul au demonstrat cât se poate de clar că sunt incapabili, iresponsabili şi corupţi”, a declarat preşedintele PNŢCD Hunedoara, Emil Danci (foto). Potrivit acestuia, ţărăniştii hunedoreni consideră îndreptăţite protestele pensionarilor şi ale salariaţilor din sistemul bugetar, pentru că tot ce se întâmplă acum, pe scena politică a ţării-corupţie, incompetenţă, minciună-, va avea consecinţe grave asupra poporului, respectiv sărăcie, mizerie socială, insecuritate publică, emigrare. „Salvarea nu mai poate veni decât de la popor, care, până la urmă, trebuie să facă o legătură între actul democratic al alegerilor şi calitatea vieţii sale. Acum, când adevărul a ieşit la iveală, este corect ca românii să aleagă în cunoştinţă de cauză”, a mai declarat Emil Danci.
Preşedintele ţărăniştilor hunedoreni susţine că Guvernul Boc nu va cădea decât în toamnă, şi prezice alegeri anticipate în 2011, dar „nu pentru că parlamentarul n-o să mai poată de grija românilor, ci ca să-şi salveze pielea, adică, să nu se poată trece la Parlamentul unicameral”.
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…
View Comments
Dacă mai stă guvernul până în toamnă ajungem atât de jos că nu ne-om mai putea ridica...
ASTA e o observatie sau o gluma?