Ieri, după-amiază, la Lunca Cernii, au demarat lucrările de modernizare ale drumului judeţean, în lungime de 30,28 de kilometri, care face legătura între mai multe localităţi hunedorene din Ţinutul Pădurenilor şi limita cu judeţul Caraş-Severin.
Acest proiect, a cărui valoare se ridică la 105,37 milioane lei, se realizează cu fonduri nerambursabile, obţinute de Consiliul Judeţean Hunedoara în cadrul Programului Operaţional Regional (POR). Investiţia urmează să se finalizeze în trei ani şi trei luni.
“Obiectivul proiectului este legat de îmbunătăţirea legăturilor între judeţul Hunedoara şi restul Regiunii Vest şi asigurarea unei alternative de conectare la drumurile naţionale şi la reţeaua TEN (E 79 şi E68-Coridorul Pan European IV). Odată finalizate lucrările de modernizare, drumul judeţean amintit va contribui la facilitarea schimbului de mărfuri şi la creşterea mobilităţii forţei de muncă în judeţul Hunedoara şi în Regiunea Vest”, a declarat Mircea Ioan Moloţ, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, prezent, alături de primarii comunelor Lunca Cernii şi Teliuc, de alţi reprezentanţi ai autorităţilor locale, la deschiderea lucrărilor.
Constructorul va lucra într-o zonă muntoasă, în care va reface infrastructura rutieră şi va lărgi partea carosabilă a drumului care trece prin localităţile Teliucu Inferior-Topliţa-Dăbâca-Lunca Cernii de Sus-Gura Bordului-limita cu judeţul Caraş-Severin. În cadrul lucrărilor, vor fi înlocuite cinci poduri şi vor fi construite sau modernizate peste 100 de podeţe. Pe marginea drumului vor fi plantaţi 650 de arbori.
Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în…
A renunțat la postul călduț și leafa de mii de lei chiar acum când se…
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, condus de Natalia Intotero, a anunțat finalizarea construcției…
Prof. dr. Maria Ștefănie, inspector școlar general al județului Hunedoara Pentru că a fost recompensată…
Iosif N., din Călan Pentru că este acuzat că și-a abuzat sexual propriile fete, una…
O tânără din municipiul Petroșani a fost trimisă în judecată pentru infracțiuni de complicitate la…
View Comments
SI , CINE A CASTIGAT LUCRAREA ?
DRUPO CUMVA ?!
NU DE ALTA DAR CAMPANIA ELECTORALA SE APROPIE CU PASI REPEZI ...MOLOT STIE ...
Drupo lucreaza de mult in zona...Molot stie...
Lucreaza si lucreaza bine .
E curios ca pe marginea unui drum din tinutul padurenilor se vor planta 650 de arbori. Probabil sunt arbori generici, in realitate fiind vorba de pruni care sunt folositori si la altceva decat sa te opresti cu masina in ei.
LUCREAZA SI LUCREAZA BINE , FREDY DRAGA , SI PENTRU MAI CINE ?
DAR SA STII CA NU A INVENTAT DRUPO ASFALTUL .MAI SUNT MULTI CARE LUCREAZA ,POATE CHIAR MAI BINE , DAR NU AU "VASELINA" NECESARA PENTRU ANUMITE "PORTI" . DIN PACATE , INCA , LEGEA ACHIZITIILOR PUBLICE LASA SUFICIENT SPATIU DE MANEVRA "BAIETILOR DESTEPTI" CARE AU REUSIT SA-I "UNGA" PANA SI PE JUSTITIARII LUI VADIM ALA JUSTITIARU CARE BAGA TOTI MAFIOTII LA PUSCARIA LUI DE LA BUFTEA
ASA CA , FREDY DRAGA . . .
molot e singurul care plateste asfaltarile pe hartie, dar in realitate nici punct de asfalt nu e...