Categories: Actualitate

„Farsa lui Patturini” deschide stagiunea teatralã, la Deva

Nicolle Ebner

Aflat în plină reformă „fizică şi psihică”, putem spune că Teatrul Judeţean Hunedoara (TJH) şi-a redeschis porţile, în luna septembrie, pentru stagiunea 2009-2010, cu piesa „Farsa lui Patturini”. Premiera a avut loc în cadrul Festivalului Medieval „Cetăţi Transilvane”, ce s-a desfăşurat la Sibiu.

Se pregătesc două premiere
Conducerea TJH promite că „Farsa lui Patturini”, mult apreciată de numerosul public de la festivalul sibian, va fi prezentată şi devenilor, în această lună. În spectacolul în care Mihai Panaitescu a asigurat regia şi scenografia, au mai jucat Izabela Haşa, Roxana Olşanschi, Andreea Raica, Mircea Puiu Lăscuş, Păstorel Vulcu. La evenimentul cultural desfăşurat pe străzile burgului de pe Cibin, cei peste 400 de artişti din ţară şi străinătate, printre care şi grupul devean, au oferit 88 de spectacole de dans, muzică, teatru şi lupte cavalereşti. Încurajaţi de faptul că se pot face lucruri bune şi în formulă restrânsă, artiştii deveni mai pregătesc o premieră pentru Deva. Este vorba de monodrama „Cu pumnul în gură, cu vălul negru pe ochi”, având-o ca protagonistă pe Izabela Haşa.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Cum functioneaza turneele de poker online

In prezent, la un cazino online mai poti juca si alte jocuri de noroc, nu…

6 zile ago

Comunicat de presă

2 săptămâni ago

ANUNŢ

2 săptămâni ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

2 săptămâni ago

Comunicat de presă

2 săptămâni ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

2 săptămâni ago