„Aceşti neofanarioţi, care conduc ţara”
„Cu fiecare zi ce trece, cineva ne smulge încet seva speranţelor într-un prezent decent şi un viitor mai bun! Cu fiecare zi ce trece, cineva leagă pietroiul de aripile viselor noastre, spre a le îneca în noroi! Cu fiecare zi ce trece, cineva încearcă să ne convingă că adăpostul, hrana, hainele, educaţia, sănătatea sunt doar fantasmagorii, la care nu avem dreptul! Acum o sută de ani, în ţară era criză. Străbunicii noştri au fost nevoiţi să emigreze peste Ocean, pentru a câştiga o bucată de pâine şi agoniseală. Dar exista o lumină de speranţă! După un timp, unii s-au întors… Acum şase decenii, în ţară erau ruşii. Bunicii şi părinţii noştri au avut de îndurat tăvălugul bolşevic, în spatele Cortinei de Fier. O parte a vieţuit în exil, spre a salva de la stalinism o părticică din spiritul iubitor de dreptate şi libertate a acestui popor. Dar există o lumină de speranţă! După un timp, unii s-au întors….
Acum, astăzi, în clipa aceasta, în ţară, cei cărora le-am dat votul de încredere să ne conducă destinele au pus ipotecă pe vieţile şi visele noastre. În ţară e prăpăd şi prădăciune. Aceşti neofanarioţi pun biruri pe tot: pe bucata de pâine din mâna copilului, pe bruma de pensie şi pe medicamentele bătrânilor, pe speranţele noastre. Mulţi ne-am luat lumea în cap, de parcă am fi un soi de orfani fără-de-ţară, străbătând meridianele la «căpşunărit» ori aiurea, muncind la negru pentru o brumă de avut, agoniseală care să dea viaţă aspiraţiilor pentru o viaţă mai bună. Mulţi nu se mai întorc…”, se arată în scrisoarea deschisă a lui Victor Leu.
Tinerii ne pleacă în străinătate
Consilierul judeţean PRM susţine că „medicii şi valorile intelectuale pleacă din ţară, că studenţii şi absolvenţii eminenţi, mulţi dintre ei copiii noştri, au plecat deja, iar trist este că şi bătrânii încep a pleca, însă în lumea aceea fără-de-întoarcere, cu un ultim oftat pe buze, de parcă viaţa şi toată munca lor au fost în zadar”. Dar, spune preşedintele PRM Deva, „am rămas NOI. Cu visele, cu speranţele, cărora neofanarioţii de la frâiele unei ţări vor să le pună căpăstru! Noi nu vom pleca, pentru că avem o mie de motive să rămânem aici! Ţara aceasta e casa noastră! Iar ţara nu e numai o geografie de munţi, ape, dealuri şi câmpii. România nu e un teritoriu pustiu. ŢARA SUNTEM NOI TOŢI!Şi nu vom avea de gând să acceptăm rolul unei noi generaţii de sacrificiu! E timpul să ne asumăm responsabilitatea călăuzirii propriei vieţi spre mai bine! Stă în puterea noastră, ca împreună, pe căi democratice, să împlinim aspiraţiile unui viitor decent!”
Într-o țară care produce anual peste 2,6 milioane de biciclete și se situează pe locul…
Subprogramul de Tratament medicamentos al bolnavilor cu afecțiuni oncologice, Subprogramul de monitorizare a evoluției bolii…
Candidații PSD Hunedoara la Parlament se angajează să investească în viitorul țării printr-un sistem educațional…
Deputatul PSD de Hunedoara, Ilie Toma (foto), a declarat că primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu…
„Sunt Natalia-Elena Intotero și candidez cu convingerea că împreună putem continua efortul comun de dezvoltare…
View Comments
bai nesimtitule,dupa ce ca exploatezi oamenii ca in evul mediu si ai distrus linia mocanitei mai ai tupeul sa tii lectii de morala si corectitudine!
Asa o fi dle Leu , nu te contrazic , dinpotriva ; insa nu esti dta cel in masura sa faci asemenea consideratii . Nu de alta dar tu si familia ta ati profitat din plin de balbele guvernantilor ce s-au rotit la Palatul Victoria din '90 incoace.Si nu sunteti singurii. Si daca ne gandim mai profund s-ar putea sa constatam ca ar trebui sa platiti in solidar cu toti hotii si banditii care au adus Romania aici. Simplul motiv ca te-ai deghizat in PRM-ist nu te legitimeaza sa acuzi pe cineva pentru ceva la care ai participat din plin si , dupa cum se comenteaza pe aici , inca iti aduci aportul. O centura cu diamante obtinuta peste ocean , cu truda e drept , de unul dintre voi , nu va da dreptul sa faceti si sa spuneti orice vreti voi chiar daca si visele voastre ce vi le-ati faurit sunt acum zdruncinate ca si ale altor milioane de romani .Si asta pentru ca voi visati altceva dle lider Leu-PRM ! Pe la noi sa mai zice asa: Hotul striga -hotii!
Cum poti spune tocmai tu asta mai jegule? Mars in ma-ta cu tot cu familia ta de jeguri ordinare. Rusine!!!
Pentru cine nu stie....????!!!!!!cel din poza este fratele lui Mihai Leul...Victor Leu(ICSH HHuneodra, SA Talc Dolomita HD..... OVIDIU TENDER...treaba mare nu joaca).
Ipocrizia intruchipata
Si ce daca e fratele lui mihai? mihai e mai jegos ca el, toata familia e jegoasa, niste traseisti politic ordinari.
Ai pus ochii tai buhaiti pe ceva anume? Si-l vrei? La prm este seful hotilor din combinat, care a lucrat tot pe langa talc Zlasti , adica la Dolomita. Are de unde invata ipocrizie acest leu ca poate din partea familiei nu a fost destula scoala.
Credeti ca a scris analfabetu' asta scrisoarea? Asta e mai periculos la prostie decat fratiorul lui, Mihaita. Nu va faceti griji insa: in marea lor "intelepciune, hunedorenii il vor vota pe Mihaita primar, in 2012, iar pe Victoras - consilier. Mihaita - e la PC, partidul lui Felix motanu', unde face o echipa "minunata" cu Tatiana Vasilescu, ce plange ca amantul a fost primis la plimbare, iar Victoras va candida de la PRM - ul lui Vadim. Taticu' si unchiu' sunt la PDL, deci o familie fericita si analfabeta.
Sa de Dumnezeu sa nu castige mihaita ca ne-am dus dracu toti. Cum e Hada acum...dar daca vine leu (cu l mic) va fi hotie dupa hotie. Dispareti jegurilor!!! MArs!!!!
am semnat pentru reabilitarea traseului mocanitei Govajdia, dar dupa ce am citit "scrisoarea deschisa" a lui Victor Leu,nu mai cred nimic. Nu stiu cum poate spune (V.Leu)cat de mult isi iubeste tara ???Mai ales daca se uita la cum arata astazi, - podul in curba -