„Iancule mare, dormi în pace. Moţii veghează!”
Sorina Popa
Ieri, sute de moţi s-au adunat la mormântul lui Avram Iancu de la Ţebea, la iniţiativa primarului municipiului Brad, Florin Cazacu. Manifestarea s-a vrut un protest faţă de gestul cetăţeanului care l-a spânzurat simbolic, pe Crăişorul Munţilor, cu ocazia Zilei Maghiarilor de pretutindeni, în centrul municipiului Miercurea Ciuc.
„Veşnic călăuziţi de spiritul lui Iancu”
Moţii s-au strâns imediat după slujba de duminică, susţinută la biserica de lângă mormântul lui Avram Iancu, de la Ţebea. Au fost prezenţi primari din Ţara Moţilor, membri ai Societăţii Naţionale Cultural Patriotice „Avram Iancu”, filiala zonală Brad, ofiţeri în rezervă, cetăţeni din zonă.
„În numele neamului românesc, pretindem egalitate perfectă sau moartea”, asta cerea Avram Iancu, la începutul cumplitului an revoluţionar 1848/1849, pentru majoritatea populaţiei românilor din Transilvania, ce doreau pe bună dreptate, să se bucure de aceleaşi drepturi ca şi maghiarii, saşii şi secuii din Ardeal. Din păcate, astăzi, la 139 de ani de la trecerea ta la nemurire, un netrebnic, un extremist, un păpuşar de cea mai joasă speţă, încearcă să-ţi tulbure somnul cu gesturi criminale, odioase, nedemne de o fiinţă umană raţională şi care considerăm că nu trebuie tolerate, trebuie urgent să fie condamnate cu fermitate de către autorităţile competente, în conformitate cu legea”, a declarat primarul Bradului, Florin Cazacu, ieri, la mormântul lui Avram Iancu.
Primarul comunei Baia de Criş, Romeo Farcaş, a afirmat că „ne aflăm într-un moment în care trebuie să marcăm că suntem veşnic călăuziţi de spiritul lui Avram Iancu”. În faţa mormântului Crăişorului, a fost montat un banner pe care era scris “Iancule mare, dormi în pace! Moţii veghează!”
La începutul manifestării, s-a intonat imnul României, iar la final, Marşul lui Iancu. Participanţii la acest eveniment au venit cu mic, cu mare, purtând fulare tricolore şi cocarde în piept cu insigne cu Avram Iancu. Ploaia măruntă care a căzut pe tot parcursul manifestaţiei nu i-a oprit pe moţi să rămână la mormântul Crăişorului, până la finalul acţiunii de protest.
Mutat la Abrud
Csibi Barna, în vârstă de 31 de ani, cel care l-a spânzurat simbolic pe Avram Iancu, lucrează, de mai mulţi ani, la Serviciul de Control Persoane Fizice din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Harghita. În urma faptei sale, el a fost detaşat la Administraţia Finanţelor Publice a oraşului Abrud, din judeţul Alba, printre moţi, printr-un ordin semnat de preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
BOZGORII AR VREA SA NE IA ARDEALUL DAR LA DAM CE ZICE CINTECUL VENITI UNGURU LA STATUIE SA VA DEIE IANCU M…
voi nu aveti curaj sa aparati eroi din ziua de azi care lupta impotriva abuzurilor facute de justitie,si simulati o aparare a unui martir,rusina sa va fie voua functionarilor publici.
Felicitari, Florine! De astfel de initiative avem nevoie, de oameni care sa aiba curaj sa spuna si sa arate ca sunt romani! Sunt impotriva violentei dar ce fac liderii maghiarilor este peste puterea mea de intelegere… mi-e mila de romanii din Basarabia, de cei din Cadrilater… Ei nu sunt minoritate???
Du-te dreaqu ma vili si impusca-te!