Categories: Eveniment

„Ilic Ljubisa nu este Johnny Americanu”

Singurul martor audiat ieri, la Judecătoria Deva, în procesul în care 11 persoane, părţi ale Dosarului „Aurarii 2”, sunt acuzate de furtul şi traficarea mai multor comori dacice, sustrase din Munţii Orăştiei, a declarat că sârbul Ilic Ljubisa, considerat capul reţelei, nu este una şi aceeaşi persoană cu Johnny Americanu’.

Nu l-a identificat în poză

Cu toate că la termenul de judecată de ieri, erau aşteptate, pentru a depune mărturie, trei persoane, doar un singur martor, Ovidiu Ciuflea, a fost prezent în sală. În rechizitoriul întocmit de procurori, în urmă cu doi ani, atunci când acest dosar a fost trimis în instanţă, Ovidiu Ciuflea apare ca fiind translatorul dintre învinuitul sârb Ilic Ljubisa şi ceilalţi acuzaţi din dosar. Cu toate acestea, în faţa magistraţilor, martorul propus spre audiere de către procurorii care au întocmit rechizitoriul, a spus că nu ştie nimic cu referire la nici unul dintre învinuiţii din dosar. „Pe Daniel Sorin Jurca, zis Rudel, nu îl cunosc decât din vedere, din Deva, dar, în rest, nu m-am întâlnit niciodată cu nici unul dintre ceilalţi învinuiţi. Nici pe cetăţeanul sârb, Ilic Ljubisa nu îl cunosc. Ştiu că în acest dosar s-a vehiculat numele de Johnny Americanu’ şi se spune că este porecla sârbului Ilic Ljubisa, dar nu ştiu să fie una şi aceeaşi persoană. Pe Johnny Americanu’ îl cunosc din perioada studenţiei, dar nu cred să se fi ocupat de braconaj arheologic”, a declarat Ovidiu Ciuflea. „După ce bărbatul a depus mărturie, i-am arătat acestuia o poză cu clientul meu, pentru a ne spune dacă este aceeaşi persoană cu cel pe care îl ştia sub numele de Johnny Americanu’. Din fericire, martorul a răspuns negativ, adică Johnny Americanu’, cel despre care se vorbeşte în rechizitoriul procurorilor, ca fiind capul acestei reţele, nu este clientul meu, Ilic Ljubisa” a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, avocatul lui Ilic Ljubisa, Cristian Sârbu.

Săpături sistematice

Cei 11 învinuiţi din acest dosar sunt cercetaţi pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, efectuare neautorizată de detecţii şi săpături în siturile arheologice, furt calificat de bunuri culturale, nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri şi şantaj. Potrivit procurorilor, în perioada 1998 – 2007, acuzaţii au desfăşurat o activitate sistematică de detecţii şi săpături neautorizate în situl arheologic Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei, în urma cărora au sustras şi valorificat ilegal mai multe tezaure arheologice, din aur şi argint, pe piaţa neagră a antichităţilor. (L. Botici)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago