Categories: Comunitate

„Noi unde vom merge la şcoală?”

Livia Botici

Aproape 200 de elevi, din Şoimuş, nu ştiu care va fi şcoala în care vor învăţa, începând cu anul viitor. Asta, deoarece unitatea din satul Şoimuş a fost revendicată şi câştigată în instanţă, iar şcoala din satul Păuliş a fost propusă pentru comasare, cu cea din Şoimuş.

Chirie de 6.000 de lei

În prezent, în comună funcţionează două şcoli generale, una în satul Şoimuş, alta în satul Păuliş. Potrivit ordinului de comasare, cei 50 de elevi ai şcolii din Păuliş ar trebui ca, de la toamnă, să înveţe în Şoimuş. Doar că, această unitate nu mai aparţine primăriei din localitate, ci a fost revendicată şi câştigată, de o familie care moşteneşte mai multe terenuri şi clădiri de pe raza comunei. „În urmă cu câteva luni de zile, magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au hotărât ca sediul respectiv să revină lui Sorin Nădăban şi mătuşii sale, Maria Pondichi. Avem dreptul să funcţionăm în şcoală până în această vară, apoi, ori mutăm elevii la Păuliş, ori vom fi nevoiţi să-i achităm proprietarului o chirie lunară, de 6.000 de lei. Am început construcţia unei noi şcoli, în satul Şoimuş, am investit peste patru miliarde de lei, dar acum, nu mai avem bani ca să o terminăm”, a declarat Dorel Logojan, primarul comunei Şoimuş.

„Nu vrem la Păuliş”

Posibilitatea ca elevii şcolii din Şoimuş să meargă să înveţe la Păuliş, îi nemulţumeşte pe copii şi pe părinţii lor. „Nu vrem să facem naveta la Păuliş. Mama a spus că dacă se închide şcoala din Şoimuş, mă trimite la Deva”, spune Alin, elev în clasa a VI-a. De altfel, şi elevii şcolii din Păuliş sunt nedumeriţi, atunci când vine vorba despre locul în care vor învăţa de la toamnă.

Inspectorul şcolar general încearcă să calmeze lucrurile şi spune că situaţia nu este atât de critică, precum pare. „Dacă s-a ivit problema cu plata chiriei, lucrurile pot fi rezolvate printr-o discuţie, pe care o voi avea cu primarul. Şcoala din Păuliş arată foarte bine, iar elevii de la Şoimuş pot fi mutaţi acolo, pentru a nu mai plăti această sumă considerabilă în fiecare lună”, a declarat Alexandru Lăutaru, inspectorul şcolar general.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago