„Nu mã retrag din lupta pentru preşedinţie”

Nicolle Ebner

Deputatul PSD Laurenţiu Nistor (foto) dezminte zvonurile potrivit cărora ar avea intenţia de a renunţa la candidatura pentru preşedinţia filialei judeţene PSD Hunedoara. Nistor declară că este mai hotărât ca oricând să câştige postul de lider al social-democraţilor hunedoreni, şi nu-i stă în fire să abandoneze o luptă, la jumătatea drumului.

Contracarat cu fumigene de tip pedelist

După ce şi-a anunţat candidatura pentru preşedinţia filialei judeţene PSD Hunedoara, la urechile deputatului Laurenţiu Nistor au ajuns tot felul de zvonuri, care-l puneau într-o lumină proastă, stârnind în acelaşi timp derută în rândul viitorilor votanţi. „Se vehiculează că mă retrag din cursă, în schimbul nu ştiu cărei alte funcţii din partid. Aceste poveşti nu sunt adevărate. Cine mă cunoaşte, ştie că nu am abandonat niciodată o luptă. Sunt zvonuri lansate de unii dintre candidaţii înscrişi pentru a face parte din noua echipă de conducere a filialei judeţene, care se tem că voi câştiga. Intoxicări. Nu mă aşteptam ca ei să împrumute ce-i mai rău de la PDL, adică, să adopte genul de luptă în care armele folosite sunt loviturile sub centură, împroşcatul cu noroi al contracandidaţilor, manipularea prin zvonuri false. Mă gândesc cu tristeţe că, din păcate, unii dintre colegii noştri, se regăsesc mai degrabă în doctrina şi stilul PDL, decât în cel social-democrat. Or, în PSD, cuvântul dat o dată, nu se mai retrage. Ca atare, îi asigur pe toţi membrii şi simpatizanţii din judeţ că voi candida, şi indiferent de rezultatul votului, voi rămâne acelaşi om fidel social-democraţiei şi PSD, partid al cărui membru fondator am fost, în judeţul Hunedoara”, a declarat deputatul Laurenţiu Nistor.

Alegerile pentru desemnarea noii echipe de conducere a filialei judeţene PSD Hunedoara au fost stabilite pentru data de 19 septembrie, cu jumătate de an mai devreme faţă de încheierea mandatului de patru ani. Până acum, pentru funcţia de preşedinte s-au înscris Florin Cazacu, Cosmin Nicula şi Laurenţiu Nistor. Lista rămâne deschisă pentru înscrierea candidaturilor pentru celelalte funcţii, de vicepreşedinţi şi membri ai Biroului Politic Judeţean.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Articol de albire a candidatului... mai bine incercati cu niste clor, domn' secretar. Actioneaza si asupra petelor mult mai vechi.

Recent Posts

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

2 zile ago

Funcționari din Primăria Petroșani, declarați nevinovați de cea mai înaltă instanță a României

Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…

3 zile ago