„Nu vom ceda”!
Nicolle Ebner
Liderii filialei judeţene PSD Hunedoara nu renunţă la speranţa că Mircea Geoană ar putea câştiga alegerile prezidenţiale din acest an şi aşteaptă decizia Curţii Constituţionale, convinşi fiind că probele privind fraudarea „de proporţii” practicată de PDL în turul doi al scrutinului pot constitui elementul surpriză al rezultatului final.
PSD crede în miracolul verdictului final
„Elementele prezentate de PSD la Curtea Constituţională demonstrează că rezultatul a fost viciat, ducând la pierderea alegerilor de către Mircea Geoană. Chiar şi concluziile din raportul observatorilor OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Colaborare în Europa) spun că există nereguli care trebuie cercetate de urgenţă. Decizia Curţii Constituţionale poate reprezenta elementul surpriză, care să-l aducă pe Mircea Geoană în funcţia de preşedinte. În campania electorală, Traian Băsescu a dus un război cu mogulii, nu a avut un program pentru ţară şi prin urmare, a pierdut alegerile în România. A putut să influenţeze doar electoratul din Diaspora, folosindu-se de butoanele serviciilor speciale. Să nu uite că, furtul în politică se plăteşte de către electorat iar elementul surpriză este farmecul acestei lupte”, a declarat preşedintele filialei judeţene PSD Hunedoara, Florin Cazacu (foto), menţionând că PSD Hunedoara va face tot posibilul să nu trădeze încrederea electoratului hunedorean, care, în procent de 60 la sută l-a dorit pe Mircea Geoană preşedinte, şi va milita pentru atingerea obiectivelor sociale, indiferent de cine va guverna România. PSD Hunedoara s-a clasat pe primul loc în Transilvania şi pe locul trei, în ţară, ca număr de voturi obţinute de Mircea Geoană.
CNP-urile invalidate, cercetate la Parchet
Ieri, PSD Hunedoara a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, cu privire la depistarea a 35 de persoane la secţia specială din Deva şi opt la cea din Cârjiţi, ale căror CNP-uri au fost invalidate de programul naţional pentru depistarea votului multiplu. „Am solicitat verificarea acestor persoane care nu există şi sancţionarea celor care au eliberat documentele de identitate false, precum şi a preşedinţilor secţiilor de votare.
Din câte am înţeles, Parchetul a trimis deja sesizarea noastră către Curtea de Apel Alba Iulia”, a declarat şi deputatul Laurenţiu Nistor, directorul campaniei electorale PSD în judeţul Hunedoara.