Nicolle Ebner
Declaraţiile deputatului PDL de Orăştie, Iosif Blaga, făcute presei locale, potrivit cărora nu este exclus ca din toamnă să treacă la PSD, sau să-şi dea demisia din partid în cazul unui eşec al actualei guvernări, nu au picat prea bine la stomacul social-democraţilor hunedoreni.
Nu mai cred în lacrimile celor de la putere
„Cred că e o glumă. De vreo 10 ani tot trece la PSD, aşa că nu mă impresionează declaraţia lui Blaga şi nici respectul şi recunoştinţa lui faţă de PSD. Dacă avea de gând cu adevărat să treacă la noi, trebuia să voteze moţiunea. Atunci, demonstra că are orientări de stânga. Faptul că stă la pândă, dacă prinde vulpea sau nu o prinde, noi nu umblăm cu asemenea oameni. Dacă avea sânge în vene, trebuia să demonstreze că nu doreşte să se taie pensiile şi salariile bugetarilor. Atunci da, putea să bată la poarta PSD. Oameni care oscilează, în funcţie de cum merg evenimentele, nu au ce căuta în PSD”, declară deputatul PSD Laurenţiu Nistor.
„Blaga ar fi trebuit să-şi demonstreze gândirea social-democrată prin votul moţiunii. Ar fi trebuit să voteze pentru ca Guvernul Boc să-şi încheie mandatul. În acest mod, ar fi fost unul dintre cei opt parlamentari care ar fi putut hotărî ca pensiile să nu fie tăiate cu 15 la sută, iar salariile bugetarilor cu 25 la sută. Subliniez faptul că PSD nu este o barcă de salvare pentru naufragiaţii PDL, conduşi de cârmaciul Băsescu”, vine şi răspunsul, radical, al preşedintelui filialei judeţene PSD Hunedoara, Florin Cazacu (foto).
Liderii social-democraţi hunedoreni apreciază că toate declaraţiile parlamentarilor PDL sunt diversiuni, iar în realitate, reprezentanţii PDL transmit o serie de mesaje, astfel încât, partidul să nu mai fie asimilat actualei guvernări şi a măsurilor de austeritate. Strategia are scopul de a aduce din nou PDL în preferinţele electoratului. Prin urmare, „nu ne amăgim cu aşa ceva”, concluzionează liderii PSD din judeţul Hunedoara.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…