Categories: Sport

„Raliul Frumuseţii”, din nou, la start

Ciprian Marinuţ

Singura competiţie automobilistică rezervată exclusiv reprezentantelor sexului frumos, „inventată” şi găzduită de hunedoreni, îşi va derula o nouă ediţie în acest weekend. Ediţia a XVI-a a concursului va începe mâine, la ora 10.30, când se dă startul oficial în faţa Casei de Cultură din Deva. În competiţie, şi-au anunţat prezenţa aproximativ 23 de echipaje din opt judeţe şi din străinătate.

Traseu clasic

Concursul este organizat de filiala ACR Hunedoara Deva pe traseul „clasic” dintre Deva şi Geoagiu-Băi în lungime de 63,7 kilometri, care include două probe speciale. Prima va fi proba de îndemânare şi se va desfăşura în Deva, după care echipajele vor pleca spre municipiul Hunedoara, unde va avea loc o probă de viteză şi îndemânare în centrul oraşului. Traseul concursului mai include localităţile Rapoltu Mare şi Geoagiu, iar finalul raliului şi premierea câştigătorilor sunt programate tot mâine în Staţiunea Geoagiu Băi, de la ora 17.00.

Participare internaţională

„În concurs, şi-au anunţat prezenţa echipaje din judeţele Hunedoara, Caraş-Severin, Alba, Maramureş, Satu Mare, Sibiu, Arad şi din Serbia. Lungimea totală a traseului este de 63,7 kilometri, iar viteza medie orară pe care trebuie să o respecte concurentele este de 37,47 km/h, deoarece avem de-a face cu raliu de timp”, a declarat Ioan Ştaier, directorul ACR Hunedoara. Ca de obicei, competiţia va cuprinde şi o probă surpriză pentru copilot, dar şi un concurs de Miss, care urmeză să se desfăşoare în incinta ştrandului din Staţiunea Geoagiu Băi.  Înscrieri la Raliul Frumuseţii se mai pot face la sediul ACR Deva, până mâine la ora 14.00. Organizatorii vor oferi primelor clasate, premii constând în diplome, cupe, medalii şi bani.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago