„Revoltă” la Penitenciarul Bârcea Mare
Revoltă, ieri, la Penitenciarul de la Bârcea Mare. Un număr de 175 de salariaţi ai penitenciarului au fost mobilizaţi pentru deblocarea situaţiei. De asemenea, cinci deţinuţi de aici s-au baricadat în cameră, fiind necesară intervenţia paznicilor. Din fericire, a fost doar un exerciţiu de alarmare, efectuat simultan în toate penitenciarele din ţară. Astfel, au fost efectuate exerciţii privind cele două situaţii. S-au efectuat percheziţii, găsindu-se trei telefoane mobile, o cartelă SIM şi un încărcător pentru telefon mobil. Astfel de acţiuni vor continua şi au drept scop dezvoltarea abilităţilor personalului şi a capacităţii de intervenţie rapidă pentru soluţionarea eficientă a incidentelor critice şi operaţionale, dar şi menţinerea unui grad ridicat de siguranţă a locurilor de deţinere. (A. Năstase)