Nicolle Ebner
Un număr de 410.788 de alegători cu drept de vot au fost aşteptaţi ieri, la urnele din cele 598 de secţii de votare organizate în judeţul Hunedoara, din care 72 de secţii speciale. La fel ca şi în primul tur de scrutin, partidele parlamentare şi-au mobilizat membrii şi simpatizanţii, iar datele oficiale prezentate de BEC la ora 19.00 arătau o prezenţă la vot de aproape 54 la sută, la fel ca la scrutinul din 22 noiembrie.
„Geoană preşedinte, Johannis premier”
În tabăra victorioşilor (alianţa politică PSD+PC, PNL, UDMR, PRM), emoţie mare şi bucurie aşijderea. Liderul PNL Hunedoara, Mircia Muntean, rămas aproape fără grai, s-a mulţumit să spună doar câteva cuvinte, imediat după aflarea exit-poll-urilor. „Ce pot să spun, decât că am obţinut o victorie deplină. L-am bătut pe Băsescu, Mircea Geoană este preşedinte, aşa cum ne-am propus, iar România va avea, pentru prima dată, un premier independent, în persoana lui Klaus Johannis, propus de PNL”, a spus Mircia Muntean. „România a intrat în această seară pe un nou drum, al reconcilieriii. Votul lor a făcut posibil ca în România, astăzi, toate energiile curate şi puternice să fie canalizate într-un singur scop: o singură Românie, o Românie a bunului simţ. Îi felicit pe toţi cei care l-au ales pe Mircea Geoană preşedinte şi îi asigur că perioada care urmează va însemna o mare unitate pentru români, unicul scop fiind mai binele românilor”, a declarat Florin Cazacu, liderul social-democraţilor hunedoreni.
PDL crede doar în numărătoarea voturilor
Ca şi Traian Băsescu, liderii PDL Hunedoara nu cred în rezultatele exit-poll-urilor şi sunt convinşi că de fapt, marele câştigător este candidatul susţinut de ei. „Eu cred ce spune Traian Băsescu, că a câştigat alegerile, şi vă dau ca argumente trei elemente. La fel s-a întâmplat şi la alegerile parlamentare din 2008, când exit-poll-urile au arătat PSD câştigător, iar la numărătoarea voturilor, PDL a obţinut trei mandate mai mult. În plus, toată coaliţia anti-Băsescu, dacă ar fi adunate toate voturile obţinute de fiecare partid în primul tur, ar fi trebuit să-i aducă o victorie lui Geoană de peste 60 la sută, or rezultatul este departe de realitate. Al treilea element este votul din diaspora. Nici un exit-poll nu a inclus şi voturile din diaspora, unde ştim că a câştigat tot timpul Traian Băsescu, iar de data aceasta, numărul votanţilor a fost dublu faţă de scrutinul din 22 noiembrie. Prin urmare, Traian Băsescu are dreptate şi aşteptăm numărătoarea voturilor”, a declarat preşedintele PDL Hunedoara, Tiberiu Iacob Ridzi.
Duşi la vot pe cheltuiala Marmosim
Scrutinul de ieri nu a fost lipsit de incidente. Cele mai multe contestaţii şi sesizări depuse la BEJ Hunedoara au reflectat abateri flagrante ale taberei pro-Băsescu. PSD filiala Hunedoara a sesizat Poliţia oraşului Simeria că un autoturism al SC Marmosim Simeria (aparţinând ministrului Adriean Videanu şi administrată până în 2008 de Gheorghe Pogea) a transportat, de mai multe ori, persoane la secţiile de votare. Şi tot la Simeria, PSD a reclamat organelor de anchetă, faptul că maşina de campanie a PDL a „defilat” pe străzile oraşului, continuând campania electorală pentru Traian Băsescu, încălcând prevederile legale care specifică faptul că, în ziua scrutinului, acest lucru este interzis.
În loc de urnă volantă, microbuz privat
Poliţia municipiului Petroşani a fost sesizată că un microbuz transportă pacienţi de la Spitalul de Urgenţă Petroşani (director Petronela Şodolescu-consilier judeţean PDL), la secţia de votare specială. Echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului a stabilit că 40 de pacienţi şi-au exprimat dorinţa de a vota, motiv pentru care conducerea spitalului, în loc să facă cerere pentru urna mobilă, a făcut rost de un microbuz de la o firmă privată, pentru a transporta pacienţii la secţia specială. Poliţiştii au identificat autovehiculul şi persoanele transportate, şi împreună cu reprezentanţii A.R.R. şi cei ai Gărzii Financiare continuă cercetările pentru a stabili dacă activităţile respective încalcă legislaţia electorală sau pe cea privind transportul public de persoane.
Contestaţiile PSD, respinse la greu de BEJ
Două ore şi-a petrecut Cristina Dura, consilier local PDL Petroşani, în faţa uşii secţiei de votare nr.141 din localitate, influenţându-i pe alegători să voteze cu Traian Băsescu. Pentru că preşedinţii şi locţiitorii secţiilor de votare au fost numiţi, de prefectură, pe criterii politice, preşedintelui secţiei de votare nr. 141 i s-a părut normal să nu sesizeze BEJ, cu privire la nerespectarea legii. Când PSD a făcut sesizarea, „proba” a plecat din faţa uşii, aşa că neputând aduce dovezi în sprijinul sesizării, şi această contestaţie făcută de PSD a fost respinsă ca inadmisibilă. BEJ precizează că măsurile de sancţiune trebuiau aplicate de conducerea secţiei de votare, pe loc. Or, conducerea secţiei de votare n-a avut nici un interes să aplice legea, având aceleaşi convingeri politice cu ale propagandistei din faţa uşii.
Numai pixuri portocalii în secţiile de votare
Ieri dimineaţă, PSD Geoagiu a sesizat BEJ cu privire la faptul că membrii secţiilor de votare din oraşul Geoagiu folosesc pixuri de culoare portocalie, fapt care ar putea influenţa alegătorii. Sesizarea a fost respinsă de către membrii BEJ, pe considerentul că doar culoarea, fără sigla unui partid, nu poate reprezenta un simbol electoral. În decizia BEJ Hunedoara se menţionează că membrii birourilor secţiilor de votare pot folosi şi alte instrumente de scris, în afara celor distribuite oficial, cu recomandarea ca acestea să nu aibă inscripţii ce ar putea duce la alte interpretări. Se pare că pixuri portocalii au fost împărţite de organizatori, la toate secţiile de votare din judeţ, acestea fiind înregistrate şi în secţiile din Deva.
Pro Democraţia, acuzată de campanie pentru Băsescu
PSD Lupeni a contestat la BEJ Hunedoara faptul că reprezentanţii organizaţiei neguvernamentale Pro Democraţia, acreditaţi şi neacreditaţi, au intrat în secţiile de votare din localitate şi au făcut propagandă electorală pentru Traian Băsescu. Rezolvarea unor astfel de cazuri nu este de competenţa BEJ, ci a birourilor electorale ale secţiilor de votare, preşedinţii acestora putând ridica acreditările celor de la Pro Democraţia. Prin urmare, BEJ Hunedoara a respins ca inadmisibilă contestaţia social-democraţilor din Lupeni.
Arestaţii şi deţinuţii au refuzat să voteze
Din cele 18 persoane aflate în arestul IPJ Hunedoara, 12 şi-au exprimat dorinţa de a vota, solicitând în acest sens urna mobilă de la Secţia 24 Deva. De asemenea, din cei 632 de deţinuţi aflaţi în închisoarea de la Bârcea, au votat doar 185, iar 17 au declarat, în scris, că nu doresc să-şi exercite acest drept. În primul tur de scrutin, peste 80 la sută dintre deţinuţii cu drept de vot de la Bârcea au votat pentru Traian Băsescu.
Mai mulţi „turişti” la secţiile speciale
Dacă în 22 noiembrie, la secţiile speciale din judeţ au votat puţin peste 7.600 de alegători aflaţi în tranzit prin judeţul Hunedoara, de data aceasta, numărul turiştilor a fost mai mare, cu circa 1.000. Cele mai multe voturi, în număr de 950, s-au înregistrat la secţia specială de la Autogara din Deva.
Remember 22 noiembrie
În judeţul Hunedoara, prezenţa la vot în primul tur de scrutin, din 22 noiembrie, a fost de 54,15 la sută. Atunci, au fost întocmite 14 dosare penale în care sunt cercetate, în stare de libertate, 32 de persoane. Este vorba de cinci dosare penale pentru oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze ori să nu voteze un anumit candidat; un dosar penal pentru vot multiplu, şi un alt dosar penal pentru violarea secretului votului. La acestea se mai adaugă alte şapte dosare penale pe numele unor persoane care au comis infracţiuni ce au avut legătură cu procesul electoral, respectiv: furt, lovire, calomnie, distrugere sau fals în declaraţii. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, subinspectorul Bogdan Niţu, până în prezent, poliţiştii au soluţionat un număr de două dosare penale, restul de 12 aflându-se în lucru la Parchetul Curţii de Apel Alba. Tot în 22 noiembrie, oamenii legii au aplicat 15 amenzi în valoare de 4.500 lei, ca urmare a sesizărilor cu privire la distrugere sau murdărire de afişe şi materiale electorale, ori pentru amplasarea acestora în alte locuri decât cele destinate special acestui scop.
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…