Categories: Eveniment

„SMS-uri câştigătoare” trimise din Deva

Cristina Ghenea

Potrivit unor surse, mai multe persoane din municipiul Deva sunt autoarele sutelor de aşa-zise „SMS-uri câştigătoare”, care fac ocolul ţării. Astfel, fiecare dintre hoţi ar câştiga şi până la 1.000 de euro pe zi, înşelând oamenii cu anunţurile mincinoase. Sursele susţin că respectivii acţionează în complicitate cu mai multe persoane din Capitală, dar şi din alte localităţi din ţară, reuşind să obţină bani frumoşi fără prea multe eforturi.

Sistem bine pus la punct

Doar profitând de naivitatea cetăţenilor, hoţii continuă zi de zi să încaseze sume substanţiale, pe care naivii le depun de bună-voie în conturi bancare, după indicaţiile primite în SMS. De asemenea, se pare că sistemul e foarte bine pus la punct– unii se ocupă cu trimiterea mesajelor, alţii vorbesc cu „fericiţii câştigători”, în timp ce alţii se ocupă de conturi, pentru ca mai apoi, să-şi primească fiecare partea. În conţinutul mesajelor, destinatarul este felicitat de cele mai multe ori pentru un câştig valoros – în bani sau diferite obiecte sau excursii – şi este îndrumat astfel încât să intre cât mai repede în posesia premiului. Evident, primul pas este să sune la un anumit număr de telefon, cu tarif costisitor. În general, cei care au căzut în astfel de plase povestesc că la celălalt capăt al firului era ori un bărbat, ori o femeie, care mai întâi îi chestiona, iar apoi, le dădea un număr de cont, în care după să depună câteva milioane de lei, pentru a putea să revendice premiul. Chiar dacă sună suspect, foarte mulţi cetăţeni cad victime unor asemenea escrocherii.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago