„Şpaga” guvernului salveazã primãriile de la faliment

Nicolle Ebner

Zeci de primării hunedorene au primit o finanţare neaşteptată, prin care-şi pot continua activitatea pentru încă o perioadă de timp.

„Noi l-am făcut parlamentar, banii vin în judeţ!”

Un număr de 47 de primării din judeţ, ajunse în situaţii financiare dificile, din cauza bugetelor insuficiente, au primit 1,7 milioane lei din fondul de rezervă al judeţului, pentru ca activitatea administraţiilor să nu intre în colaps. Sumele repartizate sunt cuprinse între 5.000 de lei şi 100.000 de lei, pe lista primăriilor ajutate regăsindu-se atât cele conduse de PNL, dar şi unele primării conduse de PSD şi PDL. Grupul consilierilor judeţeni PDL care l-a acuzat pe preşedintele CJH, Mircea Ioan Moloţ (foto), de împărţirea banilor pe criterii politice, a căzut într-o muţenie profundă, după ce a aflat de unde provin banii. „Guvernul Boc a promis fiecărui parlamentar o sumă de bani, pe care să o aducă în teritoriu, dacă votează bugetul pe anul 2010. Senatorul Dan Radu Ruşanu a primit 1,7 milioane lei, bani pe care i-am cerut să-i dea la judeţ, pentru că organizaţia judeţeană PNL l-a făcut parlamentar. Aşa că, să nu-mi vorbiţi mie de politizare”, a răspuns Mircea Ioan Moloţ acuzaţiilor lansate de consilierii PDL.

Au rămas fără replică

Preşedintele CJH a declarat că, Dan Radu Ruşanu a fost singurul parlamentar care a fost de acord ca banii obţinuţi de la guvern, în schimbul votului favorabil pentru bugetul pe anul 2010, să fie trimişi în judeţ, pentru a fi împărţiţi în funcţie de nevoile comunităţilor conduse de primarii liberali. „Le-am propus acelaşi lucru şi parlamentarilor Viorel Arion de la PDL şi Laurenţiu Nistor, de la PSD. Banii intrau la bugetul judeţului, apoi puteau fi împărţiţi, după cum stabileau grupurile de consilieri judeţeni ale celor două partide. Au refuzat, optând pentru repartizarea banilor primiţi de ei prin hotărâri de guvern. Aşa că, suma de 1,7 milioane de lei aparţine liberalilor, şi am împărţit-o cum vrem noi, nu cum vor consilierii PDL”, a adăugat Mircea Ioan Moloţ.

În consecinţă, consilierii PDL rămaşi fără replică au înghiţit în sec şi au bătut în retragere, după ce au recunoscut că nu ştiau nimic despre discuţia purtată cu deputatul Viorel Arion şi opţiunea acestuia.

AddThis Website Tools
MesagerulHunedorean

View Comments

  • Molot,ce corect vrei sa pari tu,ce sarac esti tu pe timp de criza vezi de,Simota Alin,ce face cu filele CEC ca il scapa procurori de la noi din Vale ca este bogat si PNL-ist si asteapta la pastele cailor ca vom vota asa oameni.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că e disperare mare într-o instituție, după ce șeful de acolo, ajuns…

6 ore ago

Bulina albă

Perechea Vidican Albert – Sărmășan Sarah, de la CSM Deva Pentru că a reușit să…

6 ore ago

Bulina neagră

I.A., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiuni de corupție.

6 ore ago

Apel al președintelui CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, către personalul care lucrează la spitalul din Deva

Magdalena Șerban Prezent la inaugurarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Deva, demers investițional…

6 ore ago

Trump schimbă regulile după Covid-19. Va împiedica scurgerile accidentale să pună în pericol omenirea

Donald Trump a anunţat o serie de măsuri menite să restricţioneze anu­mite cercetări virusologice pe…

6 ore ago

Furtul tezaurului dacic de la Muzeul Drents: șapte suspecți, nici un artefact recuperat

În țară nu se mai spune nimic despre furtul tezaurului nostru din Olanda. Am uitat…

6 ore ago