Categories: Actualitate

„Ţeparii” de pe eBay au fost condamnaţi

Livia Botici

Ieri, fraţii Zămanţ, acuzaţi că pe parcursul a patru ani au înşelat sute de cetăţeni străini, prin intermediul site-urilor de comerţ electronic, au fost condamnaţi la închisoare.

Trei ani pentru fiecare

Doi tineri din Lupeni au fost condamnaţi pentru înşelăciune, fraude informatice, fals şi acces fără drept la un sistem informatic. Ieri, Tribunalul Hunedoara a decis ca Vasile Zămanţ, de 27 de ani, şi Valeriu Zămanţ, de 29 de ani, să-şi petreacă următoarea perioadă a vieţii în închisoare. Vasile Zămanţ a primit de la judecători o pedeapsă cu închisoarea de trei ani şi şase luni, iar fratele său, o condamnare mai mică cu două luni. Mama acestora, implicată şi ea în dosar, a scăpat mai uşor, magistraţii decizând că o pedeapsă de doi ani cu suspendare este suficientă. Adrian Laziun şi Gheorghe Codreanu, alţi doi inculpaţi în acest dosar, au primit, de asemenea, pedepse de doi ani cu suspendare. Magistraţii de la Tribunalul Hunedoara au mai decis ieri, ca inculpaţii să restituie peste 7.000 de euro persoanelor constituite părţi civile în proces. De asemenea, ei vor trebui să plătească 6.000 de lei către stat, sumă ce reprezintă onorariul avocaţilor din oficiu şi cheltuielile judiciare.

Anunţuri fictive

Capii reţelei, fraţii Zămanţ, postau anunţuri privind vânzarea de diferite bunuri pe eBay, accesând fără drept şi modificând conturile de acces la acest portal ale altor utilizatori. Potrivit ofiţerilor de la Crimă Organizată, cei doi fraţi erau contactaţi de potenţialii cumpărători din străinătate, cu care în general, ţineau legătura prin e-mail, folosind datele personale ale celorlalţi membri ai grupului. Ulterior, cetăţenii străini trimiteau diverse sume prin serviciile de transfer de bani, pe numele celor cinci. Anchetatorii estimează că, din afacerea derulată, hunedorenii au reuşit să strângă peste 100.000 de euro.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a îmbătat criță și a fă­cut praf un bolid cum­părat din banii pu­blici. Cârcotașii dintr-o…

3 ore ago

Şoseaua Hunedoara-Sântuhalm, modernizată la standardul TransRegio pentru conexiune directă cu A1

Şoseaua care face legătura între mu­ni­cipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…

3 ore ago

Bulina albă

Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…

3 ore ago

Bulina neagră

Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…

3 ore ago

Te-ai vaccinat împotriva Covid? S-ar putea să ai probleme cu inima

Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre mo­dul în care nanoparticulele lipidice…

3 ore ago

Nu s-a schimbat nimic. Cu salarii babane, unii medici încă cer șpagă

Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…

3 ore ago