Statul român şi-a arătat disponibilitatea de a vinde pachetul de acţiuni pe care îl deţine la Romtelecom, valoarea estimată a acestuia fiind de un miliard de euro, iar în cazul în care ofertele nu se vor ridica la această sumă, este posibilă valorificarea acţiunilor şi pe piaţa bursieră, a declarat sâmbătă, la Deva, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Valerian Vreme (foto).
Şi pe bursă
„Am făcut o estimare de piaţă şi am spus că nu vom vinde decât în jurul sumei de un miliard de euro, dar nu vom vinde oricum. Raportat la acest subiect, am transmis mesajul către Deutsche Telekom, că în măsura în care oferta pe care o să ne-o facă nu va fi în concordanţă cu estimările noastre, vrem să intrăm pe bursă şi să valorizăm aceste acţiuni într-un mod transparent, corect“, a afirmat ministrul Comunicaţiilor. Potrivit acestuia, în cazul vânzării pe bursă se va ţine cont de recomandările unui consultant în ceea ce priveşte acest gen de tranzacţie. Ministrul Comunicaţiilor a arătat că se aşteaptă la un răspuns din partea firmei germane până la sfârşitul acestui an.
Statul român deţine 45,9 la sută din acţiunile Romtelecom, iar diferenţa de 54,1 la sută aparţine Deutsche Telekom, care a cumpărat operatorul grec OTE.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…