„Zâna Trotuarelor“ prezentã la teatrul devean
În această seară, începând cu ora 19, Teatrul de Artă din Deva aduce în prim-plan o piesă în care dragostea şi naraţiunea merg mână în mână. Acest spectacol reprezintă a doua premieră din stagiunea 2011-2012, după cel dedicat copiilor – Scufiţa Roşie.
De vorbă cu un vis
Întreaga echipă – dramaturgul Ioan Drăgoi (născut la Turdaş), regizorul Mihai Panaitescu, scenograful Nicoleta Onofrei şi actorii: Andreea Raica, Eugen Titu, Radu Pavel, Roxana Olşanschi şi Matei Şorop anunţă umor şi răsturnări de situaţii, toate într-o reprezentaţie de zile mari. „Zâna Trotuarelor“ este o piesă cu final deschis, în care autorul a construit două variante diferite, diametral opuse: una prin happy end, cealaltă brusc şi brutal tragică. Eroina acestei comedii este o prostituată frumoasă şi incultă, care cunoaşte un scriitor. Acesta îi va dărui „într-o doară” o carte de-a sa, al cărui personaj masculin, Mihai, este proiecţia ideală a bărbatului ce înţelege în profunzime sufletul feminin. Eroina piesei consideră că l-a întâlnit în personaj pe bărbatul care o va salva, se îndrăgosteşte de el şi vine la autor şi îl roagă să-i facă cunoştinţă cu acesta, pe deplin convinsă că există în realitate. Neputând admite că Mihai e doar o „minciună” scriitoricească, ea pleacă deprimată şi revoltată. Va reveni însă după un timp, atunci când va înţelege că, din moment ce autorul a creat un personaj atât de „frumos”, chiar el este asemeni personajului.
La bază – o poveste reală
Scenariul piesei are la bază o poveste reală. Într-o seară de octombrie, autorul a fost acostat, pe Calea Victoriei din Capitală, de o prostituată care insista să-şi ofere serviciile. Ca să scape de ea, Drăgoi i-a lăsat o carte. După trei săptămâni, tot seara, târziu, în acelaşi loc, a întâlnit-o din nou. De data asta, femeia îi cerea altceva: să-i facă cunoştinţă cu un personaj din carte, de care se îndrăgostise în timp ce o citise. Povestea este una de suflet şi totodată, o adevărată lecţie de viziune asupra iubirii.
Biletele se găsesc la agenţia teatrală, iar preţul unui bilet este 16 lei, elevii, studenţii şi pensionarii beneficiind de o reducere de 50 la sută.