Banii din acest Fond vor putea fi folosiţi pentru drumuri, canalizare, reţele de electricitate şi gaze, locuinţe sociale, modernizarea de spitale, dispensare, creşe, şcoli şi universităţi. Pentru a accesa mai uşor aceste fonduri, Guvernul a simplificat procedurile, iar primarii vor trebui să depună la Bucureşti doar două documente.
Cel mai important este faptul că Fondul de Dezvoltare şi Investiţii este un instrument complementar PNDL. Prin cele două programe, localităţile din ţara noastră au acces la bani pentru modernizare şi pentru investiţii, iar cetăţenii – la condiţii de viaţă mai bune, mai civilizate.
În cadrul Fondului de Dezvoltare şi Investiţii au prioritate extinderea reţelelor de curent electric, de gaz natural, de apă şi canalizare, drumuri comunale, judeţene, străzi, poduri şi pasaje. Se mai finanţează prioritar spitale judeţene, municipale, dispensare, centre medicale, dar şi şcoli, grădiniţe, creşe, ori campusuri şcolare.
Alături de PNDL, acest nou program, care alocă prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţii 10 miliarde de euro în următorii 20 de ani, îmbunătăţeşte viaţa românilor şi reconfirmă angajamentul PSD de a aduce toate localităţile României la standardul european de civilizaţie.
Prin astfel de măsuri, PSD îşi respectă angajamentul de a creşte nivelul de trai din România. În plus, prin astfel de programe de finanţare sunt susţinute investiţiile, iar acestea, la rândul lor, duc la crearea de noi locuri de muncă şi la creştere economică. Creăm, în felul acesta, premise suplimentare pentru a creşte şi dezvolta România.
Comandat de Partidul Social Democrat
CUI mandatar 41190008
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…