„Judeţul Hunedoara are cea mai întinsă reţea de drumuri judeţene din ţară, aproape 1.346 de kilometri. Dintre care circa 127 de kilometri sunt de pământ, iar 311 kilometri sunt drumuri pietruite. În prezent, 12 drumuri judeţene sunt în lucru, fiind finanţate din bani CJ Hunedoara şi de la Guvern. Toate proiectele de modernizare a drumurilor preluate de la vechea administraţie a judeţului vor continua. Spre exemplu, pentru lucrările de la DJ 709 F, dintre Cabana Rusu şi Masivul Parâng, avem prinsă în buget suma de patru milioane de lei, bani necesari pentru întocmirea documentaţiei aferente proiectului. Deoarece valoarea totală a investiţiei este de peste 22 de milioane de lei, am trimis o solicitare Guvernului pentru a obţine finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, conform Ordonanţei 23/2013”, a afirmat Laurenţiu Nistor, preşedintele CJ Hunedoara. Acesta a mai spus că o şansă a autorităţilor judeţene şi locale de a accelera modernizarea drumurilor este să depună proiecte pentru a obţine finanţare europeană. În acest sens, CJ Hunedoara va organiza miercuri, 3 august, o întâlnire între reprezentanţii ADR Vest şi primarii din judeţ, la care aleşii să fie instruiţi în scrierea de proiecte care să obţină finanţare europeană. (N. Bumbac)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…