Gura lumii

Vorbesc cârcotașii prin târg că o duduie, șefă mai mică la o instituție de stat, s-a bucurat de necazul unei prietene. Că așa e lumea uneori, crudă. Numai că zvonerii povestesc pe la colțuri că pe respectiva o așteaptă necazuri mai mari decât a pățit-o amica sa, așa că ar trebui să-și revizuiască atitudinea. Gurile rele nu dau sfaturi, dar șușotesc că duduia de care vorbim se dă prietenă bună cu cea care are probleme, dar, de fapt, lucrurile stau complet diferit. Iar cine râde la urmă, râde mai bine.

Șușotesc zvonerii pe la colțuri că un personaj din zonă vrea să se dea o lege care să ajute anumiți investitori. Până aici, totul este în regulă. Numai că, susțin gurile rele, omul nostru are un interes ascuns vizavi de această propunere, adică are banii investiți în do­meniul cu pricina. Iar cârcotașii au aflat despre ce este vorba. Adică, să fie bine pentru respectivul, că de restul nu ne interesează, să se descurce fiecare cum poate. Iar faptul că te mai bați cu pumnul în piept pentru că ai o inițiativă care îți bagă bani mulți în buzunare este josnic.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura