Surprize la PNL Hunedoara
Lista candidatilor liberali pentru Parlament. Doi primari, un fost prefect si un fost presedinte de CJ candidati la Parlament.
Read MoreLista candidatilor liberali pentru Parlament. Doi primari, un fost prefect si un fost presedinte de CJ candidati la Parlament.
Read MoreVorbesc gurile rele că un șef de instituție de la noi, care se crede mare șmecher, își trimite protejatele în
Read MoreÎn urma procesului de recalculare a pensiilor, un număr de 3,8 milioane de seniori din România vor beneficia de venituri
Read MoreLiliana Stolnicu, managerul Sanatoriului din Brad Pentru că, la fel ca la Simeria, și la Sanatoriul din Brad se ocupă
Read MoreCristina Chivu, lidera grupului PNL din Consiliul Județean Pentru că s-a abținut de la vot la acordarea diplomelor pentru investitorii
Read MoreFirma de transport din Petroșani i-a cerut angajatului restituirea diurnei, adică peste 4.800 de euro. Acesta a demisionat și nu
Read MoreAngajatul IJJ Hunedoara este judecat pentru conducere sub influența alcoolului de către Tribunalul Militar Timișoara, după ce procurorii militari l-au
Read MoreAmenzile pentru încălcarea normelor de protecție sanitară din perioada pandemiei sunt anulate de instanțele de judecată, dar nu toate. Polițiștii
Read MoreAutoturismul se afla chiar în curtea proprietarului când a fost distrus de către mai mulți indivizi. Ar fi fost vorba
Read MorePentru că este pe o poziție de conducere la firma sa și antreprenor, instanța a apreciat că o pedeapsă de
Read MoreIubita individului aflat în arest preventiv a vrut să-i strecoare un telefon mobil în pachetul pe care i l-a dus
Read MoreMagdalena Șerban Sanatoriul de Penumoftiziologie Brad în parteneriat cu Consiliul Județean Hunedoara lansează un proiect ambițios de dotare a Ambulatoriului
Read MoreConsilierul județean PNL Marius Mutulescu (foto 1) o acuză pe colega sa de partid, Cristina Chivu (foto 2), că se
Read MoreChampions United este unul dintre cele mai importante evenimente naționale dedicate liceenilor cu performanțe, parte a programului educațional Creatori de
Read MoreSingura echipă de fotbal în sală din județul nostru care mai activează în campionatul ligii naționale debutează în noul sezon
Read MoreFinalul de săptămână aduce, conform programării efectuate la debutul de sezon, partidele din etapa a doua din campionatul județean care
Read MoreCorvinul Hunedoara va evolua duminică, 1 septembrie, începând cu ora ora 11.30, în primul meci pe teren propriu în actualul
Read MoreNoul sezon competițional al Ligii a III-a începe mâine, sâmbătă 31 august, sezon în care vom avea doar două echipe
Read MoreUn lider din regiunea cu lămpaşe ar fi dat cu pumnul în masă și a trecut la amenințări, spun gurile
Read MoreIeri, în deschiderea ședinței Consiliului Județean Hunedoara, președintele Laurențiu Nistor le-a acordat diplome de excelență reprezentanților Companiei Mass Global Energy.
Read More