ActualitateFlashPolitica si administratie

Lucica Muntean, fost senator PNL: Vetuța Stănescu m-a dezamăgit profund. Este incredibil tupeul conducerii liberalilor din județ și nu pot să îl ignor, pentru că dacă aș face asta, aș deveni complice la o înșelătorie

Fosta senatoare PNL Lucica Muntean (foto) s-a dezlănțuit la adresa fostei sale colege, Vetuța Stănescu. „Pentru că recent, pre­șe­dintele PNL Hunedoara, a ieșit in spațiul public pentru a-și arăta îngrijorarea și preocuparea pentru mineri, energeticieni și siderurgiști, după ce a votat cu două mâini legea pensiilor în Camera Depu­taților, mă văd obligată să intervin și să-i dau o replică”, a afirmat Muntean.

„Se laudă cu merite pe care nu le are”
„Eu am demisionat din PNL, deoarece filiala Hunedoara, condusă de doamna Vetuța Stănescu, m-a dezamăgit profund. Și când spun filiala Hunedoara, nu mă refer la oamenii care cred în acest partid, ci la cei care îl conduc. La cei care au pierdut la ale­gerile locale Consiliul Județean, Primăria Deva și alte primării, la cei care i-au de­ter­minat pe mai mulți primari și pe cei doi se­na­tori pe care îi avea să facă un pas în spate, adică mă refer la perdanții ultimilor alegeri, care acum vin din nou să ceară votul hunedorenilor. Mi se pare incredibil tupeul lor și nu pot să îl ignor, pentru că dacă aș face asta, aș deveni complice la o înșe­lă­torie. Vetuța Stănescu se laudă cu merite pe care nu le are. Ea spune că prin amen­da­mentele ei a obținut pensionarea minerilor și a energeticienilor la 47 de ani, ceea ce este total greșit, uitând că prin amen­da­men­tul meu s-a obţinut dreptul acestor oameni de a se pensiona la 45 de ani, ceea ce este corect. Toate amendamentele la legea pensiilor îmi aparţin și am dovedit asta atunci când minerii din Valea Jiului acuzau parlamentarii că nu i-au sprijinit. Acum, această doamna deputat revine în forță, pentru a demonstra inte­re­sul ei de a repara o mare ne­drep­tate, după ce a votat legea și s-a plâns că eu am refuzat să o votez. Și să spui că ai votat-o pentru a-i ajuta pe mineri, este o sfidare a bunului-simț! Mai mult, după ce legea era in vigoare, a anunțat că o va amenda, ceea ce era im­posibil, demonstrând că nu cu­noaș­te faptul că amen­da­men­tele nu se pot depune decât atunci când pro­iectul de lege se află în lucru în Parlament. Iar astăzi doreşte să-i mintă şi să-i dez­in­formeze pe oa­meni în con­tinua­re, anunțând cu sur­le și trâm­bi­țe că a depus un proiect de mo­di­fi­ca­re a le­gii”, sus­­ține Lucica Muntean.

„Altă insultă”
„Faptul că vă erijați în conducătoarea grupului de inițiativă în această situație și cereți parlamentarilor hunedoreni să vă ajute, este o altă insultă la adresa celor care au fost alături de mineri, energeticieni și siderurgiști încă de la bun început, spre deo­se­bire de domnia voas­tră”, a adăugat se­natoarea.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura