Categories: Comunitate

25 de ani de la înființarea Asociaței Comunelor din România

Magdalena Șerban

În 1997, la inițiativa câtorva primari vizionari, lua ființă Asociația Comunelor din România. De la o mână de membri fondatori, astăzi ACoR a ajuns să reprezinte peste 2.200 de comune. Astfel, pentru a marca acest moment important din istoria sa – 25 de ani de la înființare, s-a decis organizarea unei Adunări Generale extraordinare, cu caracter festiv, în perioada 04-11 iulie 2022, în stațiunea Jupiter. Din județul Hunedoara participă 8 edili: Ilie Ovidiu Furdui – Crișcior, Victor Stoica – Pui, Sorin Nistor – Zam, Albu Weber Lucian Mihael – Hărău, Călin Dud – Luncoiu de Jos, Daniel Dobruțchi – Peștișu Mic, Maria Huzoni – General Berthelot și Damian Diniș – Băița.

Ediție specială
Pentru manifestare au fost asigurate nu mai puțin de 440 de locuri, pentru o cât mai largă reprezentare a comunelor membre, iar la lucrări sunt invitate o serie de personalități politice și culturale. Programul implică multiple întâlniri, ate­liere, seri de concert, dar și mult aș­tep­tata înmânare a distincțiilor Asociației Comunelor din România, precum și a trofeelor pentru primarii cu 8, 7, 6, și 5 mandate în fruntea comunităților locale. Organizarea evenimentului este asi­gu­rată de către Faxmedia Consulting. ,,Ca și subiecte cu tratare punctuală, amintesc analiza problemelor cu care se confruntă comunele din România şi, implicit, au­to­rităţile administraţiei publice locale ale acestora, Programul Naţional de Re­dre­sare şi Rezilienţă și impactul asupra satelor, dar și Pactul rural şi Planul de acţiune rurală al Uniunii Europene. Bine­înțeles, în discuție sunt cu mult mai multe, printre care analiza gradului de implementare şi a problemelor apărute în practică în activitatea de audit public intern prin cooperare desfăşurate la nivelul filialelor judeţene ale Asociaţiei, prin­cipalele priorităţi şi direcţii de dez­voltare ale acesteia, etc”, a declarat pri­marul din Crişcior, Ovidiu Furdui, preşe­dinte al filialei judeţene a ACoR. Mai tre­buie spus că întrunirea din acest an bifează și lansarea volumului colectiv de studii „România rurală în noul capitalism”, fiind invitaţi să participe Iulian Stănescu, coordonatorul scrierii și cercetător ştiin­ţific – Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) al Academiei Române; acad. prof. univ. dr. Cătălin Zamfir, directorul Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) al Academiei Române; prof. univ. dr. Elena Gavriliu-Zamfir, cercetător ştiin­ţific principal I la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) al Academiei Române; Dan-Ştefan Motreanu – euro­par­lamentar și Emil Drăghici, preşe­din­tele Asociaţiei Comunelor din România. Un alt moment marcant e reprezentat de conferinţa „Înapoi la rădăcini, dacă vrem un VIITOR!”, dedicată SAT – STABILI­TATE, ARMONIE ŞI TRADIŢII. Pentru sufletul celor cu suflet, din sufletul maes­trului Dan PURIC. Totodată, printre auto­ritățile centrale care au luat parte la manifestare se numără Tánczos Barna – ministrul mediului, apelor şi pădurilor și Cseke Attila-Zoltán, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un sa­lariu net de vreo 8.000 de lei,…

10 ore ago

Bine ai revenit, Donald Trump! Președintele SUA își preia mandatul săptămâna viitoare

Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…

10 ore ago

Bulina albă

Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…

10 ore ago

Bulina neagră

Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…

10 ore ago

Polițiști puși la zid de proprietarul unei pensiuni turistice

Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…

10 ore ago

Recidivist acuzat că a furat dintr-un magazin scutece pentru bebeluși

Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…

10 ore ago