Livia Botici
După o noapte de audieri la sediul DIICOT, din Deva, ieri dimineaţă, 35 de persoane din dosarul interceptărilor telefonice realizate cu un soft de spionaj, comercializat de un hunedorean din Orăştie, au fost reţinute pentru 24 de ore şi escortate la Curtea de Apel Alba-Iulia, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
S-a cerut reţinerea, dar este plecat din ţară
În urma audierilor maraton, care au avut loc miercuri la Deva, 14 persoane au scăpat de reţinere, urmând a fi cercetate în stare de libertate. Potrivit şefului Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Hunedoara, doar o parte dintre cei 50 de învinuiţi pentru cumpărarea, deţinerea şi utilizarea softului spion, au fost trimişi la Curtea de Apel Alba-Iulia, pentru a fi arestaţi. „După audierile care au avut loc, miercuri, la Deva, au primit mandate de reţinere pentru 24 de ore, 36 de persoane, una dintre ele neaflându-se în ţară. Reţinuţii au fost trimişi la Curtea de Apel Alba-Iulia cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Restul celor audiaţi, la Deva, vor fi cercetaţi în stare de libertate”, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, Lucian Năboiu, şeful BCCO Hunedoara.
Ridicat împreună cu şeful
Unul dintre cei 14 indivizi care au scăpat fără a fi reţinuţi, spune că este complet nevinovat. “M-au luat din pat, dis de dimineaţă, la ora 6,00 şi mi-au spus că trebuie să mă ducă la Deva, pentru că sunt cercetat fiindcă aş fi interceptat telefoane. La Parchet, m-au audiat câteva zeci de minute, după care mi-au dat drumul, pentru că nu eu am cumpărat acel soft, dar şeful meu a fost reţinut. Am fost doar să plătesc la bancă nişte comisioane pentru şeful meu şi am ridicat un colet, în care, abia acum am aflat că se afla acel program, dar nu era al meu, era al şefului. După audiere, procurorii mi-au spus că nu mai am calitatea de învinuit”, a declarat un tânăr din Timişoara, audiat miercuri seară, fiind bănuit pentru cumpărarea unui soft de interceptat telefoanele.
Capul reţelei este din Orăştie
Hunedoreanul, originar din municipiul Orăştie, a comercializat celorlalte 49 de persoane, implicate în acest caz, prin intermediul unui site propriu de Internet, dispozitive cu ajutorul cărora acestea puteau intercepta apelurile telefonice, mesajele, e-mailurile, dar şi convorbirile ambientale, efectuate de către, sau spre alte telefoane mobile. Potrivit anchetatorilor, folosindu-se de acest program, o parte dintre cei acuzaţi au interceptat telefoanele unor magistraţi, oameni de afaceri, politicieni, procurori şi jurnalişti, dar au fost şi cazuri în care, din gelozie, soţul sau soţia au cumpărat softul pentru a-şi asculta partenerul de viaţă.
Audieri prelungite
Încă de ieri dimineaţa, completul de judecată de la Curtea de Apel Alba-Iulia a început audierea celor 35 de persoane prezentate de procurorii de la DIICOT cu propunere de arestare preventivă pe 29 de zile, pentru infracţiuni la legea siguranţei naţionale. Aseară, la închiderea ediţiei, procesul era încă în desfăşurare.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…