Biserica din Strei a fost ridicată de către meşteri locali, cu refolosirea multor materiale de construcţie romane şi se poate spune că este o replică mai modestă a celei de la Sântămăria Orlea.
Fostă capelă de curte, construcţia a fost ridicată din piatră la sfârşitul secolului al XIII-lea – începutul secolului al XIV-lea, turnul-clopotniţă de pe faţada de vest, nava scurtă şi altarul dreptunghiular aparţinând unei singure faze de construcţie. În trecut, intrarea se făcea prin clopotniţă, printr-o uşă încoronată de un arc frânt – în prezent, se face pe latura de sud a navei. În secolul al XV-lea, bisericii i s-a adăugat pe latura de vest un pronaos de zidărie. Acesta a înglobat turnul-clopotniţă şi trebuie să fi fost destul de puţin funcţional, deoarece suprafaţa sa era fragmentată datorită spaţiilor înguste dintre zidurile turnului şi pereţii de nord şi sud ai noii încăperi. În cele din urmă, pronaosul a fost îndepărtat, cel târziu pe la 1700. Turnul-clopotniţă cu trei nivele păstrează acoperişul de piatră, etajul de sus poartă un chenar de cărămidă în zig-zag.
Frescele din interior datează de pe la mijlocul secolului al XIV-lea şi au fost realizate de un grup de pictori, numele pictorului principal, Grozie, poate fi identificat în absida altarului, unde îşi are portretul.
Din aceeaşi perioadă datează şi picturile exterioare, astăzi foarte puţin vizibile.
Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un salariu net de vreo 8.000 de lei,…
Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…
Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…
Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…
Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…
Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…