62 de brazi tăiaţi ilegal, găsiţi de poliţişti
Peste 60 de brazi tăiaţi ilegal au fost găsiţi de poliţişti pe raza comunei Dobra. Oamenii legii iau la puricat şi pieţele din judeţ.
Încă de săptămâna trecută, poliţiştii hunedoreni au început controalele, pentru depistarea celor care se fac vinovaţi de tăieri ilegale ale pomilor de Crăciun. „Atât în pieţele din judeţ, cât şi în fondul forestier naţional, poliţiştii au făcut până acum peste 50 de controale“, a declarat inspectorul principal Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Nici unul dintre comercianţii de brazi din pieţe nu a fost prins cu nereguli, însă poliţiştii au găsit, în comuna Dobra, 62 de brazi tăiaţi şi abandonaţi. „Erau tăiaţi cu firezul, şi nu cu drujba, cel mai probabil, pentru a nu face gălăgie, însă autorii faptelor nu au fost prinşi. Brazii urmează să fie daţi Direcţiei Silvice, iar poliţiştii fac cercetări pentru a depista vinovaţii“, a mai precizat Bogdan Niţu. (C. Ghenea)