Actualitate

Stand de carte cu vânzare

06-Sebastian-Bara-53Magdalena Şerban

Hunedorenii sunt invitaţi în perioada 24 martie – 24 aprilie, în incinta Secţiei de Artă şi Carte Franceză a Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu”,  unde va fi amenajat un stand de carte cu vânzare, cu apariţiile de la Curtea Veche Publishing, din Bucureşti. Volumele vor fi puse la dispoziţie la un preţ special, ce include o reducere de 40 la sută.

„Înfiinţată în 1991, este una dintre cele mai longevive edituri particulare româneşti, cu o foarte bună receptare din partea publicului cititor. Titlurile apărute la Curtea Veche Publishing sunt grupate în peste 50 de colecţii, cele mai căutate fiind următoarele cinci: Cărţi-cheie, Biblioterapia, Cărţi pentru copii, Seria Dale Carnegie şi Colecţia Jamie Oliver. Alte colecţii de succes sunt: Femei celebre, Constelaţii, Cărţi regale, Ideea europeană, Istorie şi politică, Interviuri, Inedit, Ştiinţă, Spiritualitate, Societate, Byblos, Capital, Memorii şi corespondenţă, Practic, BBC Book, Biblioteca pentru toţi, 100 de minuni, Seria Tao, Biblioterapia etc. Cei interesaţi vor găsi şi o gamă largă de cărţi în format electronic, cuprinzând ultimele titluri apărute la această editură. Îi aşteptăm pe toţi cei care iubesc cartea să viziteze standul de carte din cadrul Secţiei de Artă şi Carte Franceză“, a spus Sebastian Bara (foto), directorul Bibliotecii Judeţene.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura