Întâlnire de nivel naţional a femeilor liberale în municipiul de pe Cerna
La sfârşitul acestei săptămâni, în municipiul Hunedoara va avea loc întrunirea Biroului Naţional al Organizaţiei Femeilor Liberale (OFL). Ocazie cu care vor fi punse la punct strategii de promovare a femeilor în politică, dar şi de participare şi implicare în alegerile locale. De asemenea, la eveniment va participa o reputată profesoară universitară din domeniul politologiei, originară din municipiul Hunedoara.
„Principala problemă a întâlnirii va fi să analizăm şi să identificăm modalităţile prin care ne putem susţine candidaţii femei pentru alegerile locale, ţinând cont că suntem iniţiatorii unei legi privind cotele de gen în politică. De asemenea, va fi o evaluare de etapă a proiectului «Agenda femeii din România», care presupune identificarea problemelor şi a preocupărilor cu care se confruntă femeile, nefiind vorba despre cele implicate politic. În cadrul aceleiaşi întâlniri vom avea parte de prezenţa Mihaelei Miroiu, profesor universitar doctor la Facultatea de Ştiinţe Politice a SNSPA. Mihaela Miroiu este un reputat specialist în politologie, nu doar în ţară, ci şi în străinătate, este născută în municipiul Hunedoara, acum fiind stabilită în Bucureşti. Va reveni cu multă dragoste pentru locul în care a văzut lumina zilei, fiind unul dintre oamenii care ne învaţă să fim mai buni în politică, dar şi din punct de vedere uman. Vom avea şi alţi invitaţi, printre care un lector universitar, tot din domeniul politologiei. Nu-i excludem de la participare pe bărbaţii liberali, pentru că noi ne luptăm pentru egalitatea reprezentării genurilor în politică. Organizarea acestui eveniment în municipiul Hunedoara este un semnal important despre consistenţa şi reputaţia echipei liberale din judeţ”, a afirmat deputatul Carmen Eleonora Hărău (foto), primvicepreşedinte al OFL şi preşedinte al organizaţiei de femei liberale din judeţ.
Programul activităţilor se va derula pe parcursul a două zile, începând cu vineri, 25 martie. În prima zi, vor avea loc cursurile susţinute de profesoara Mihaela Miroiu, urmate de workshop-uri pe tema implicării femeilor de dreapta în viaţa politică. Totodată, invitaţii vor vizita principalele obiective turistice din zonă, primul pe listă fiind Castelul Corvinilor. (N.Bumbac)
Dragi tovarase, am inteles apetitul nestavilit al tovarasei Carmen pentru bani. Nimic nou sub soare. Toate femeile vor putere si bani. Desi nu toate o afiseaza la fel de vizibil.
Ca sugestie, va rog sa aveti in vedere si replicarea „facultatii de la Targsor”, ca sa aveti si acolo, la racoare (unde multe veti ajunge) ponderea proportionala cu prezenta dorita in conducerea dregatoriilor.
Nu din dorinta mea, drage tovarase, ci din constatarea intru ale mersului politicii dambovitene.