ActualitateFlash

Percheziţii în judeţ la traficanţi de etnobotanice

03 perchezitii-1Oana Mihnea

Ieri, procurorii DIICOT-Serviciul Teritorial Alba Iulia şi poliţiştii BCCO au făcut 19 percheziţii domiciliare în judeţele Alba, Cluj şi Hunedoara pentru destructurarea unui grup infracţional organizat specializat pe traficul de droguri de risc şi etnobotanice.
Anchetatorii au stabilit că în perioada 2015-2016, în municipiul Alba Iulia s-a format un grup infracţional organizat, la care ulterior au aderat şi alte persoane, care deţineau şi vindeau aceste substanţe psihoactive. „S-a reţinut că membrii grupului infracţional au procurat din Spania materia primă folosită la fabricarea substanţelor interzise, iar ulterior le-au preparat, în mod artizanal, într-un laborator improvizat. Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză, a fost găsită şi ridicată cantitatea de aproximativ două kilograme de substanţe folosită pentru obţinerea produselor finite şi care urma să fie comercializată consumatorilor de pe raza judeţelelor Alba, Cluj şi Hunedoara“, se arată în comunicatul DIICOT.
După încheierea percheziţiilor, la sediul DIICOT-ST Alba Iulia au fost aduse pentru audieri 74 de persoane, dintre care 16 sunt suspecţi.

One thought on “Percheziţii în judeţ la traficanţi de etnobotanice

  • Pe astia Pera i-a sifonat. El e sifonul sef. Un praduitor infect.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura