Actualitate

Adolescenţii criminali, judecaţi la apel

03 minori criminaliProcesul în care trei minori din Deva sunt judecaţi pentru omor calificat, tâlhărie şi viol a avut ieri primul termen la Curtea de Apel Alba Iulia. Este vorba de Vasile S., Daniel S. şi  Raul-Cristian A., care au bătut şi tâlhărit o femeie fără adăpost în centrul municipiului Deva, iar unul dintre ei a violat-o. Dosarul a ajuns la instanţa superioară, după ce sentinţa dată de Tribunalul Hunedoara a fost atacată cu apel de către procurori.
În februarie 2016, Tribunalul Hunedoara a dispus aplicarea măsurii educative de internare a celor trei minori într-un centru de detenţie pentru reeducare. Astfel, instanţa a hotărât ca Vasile S. să fie internat timp de 13 ani într-un centru de detenţie pentru minori, Daniel S., pentru 12 ani, iar Raul-Cristian A., pentru şapte ani, acesta fiind acuzat doar de complicitate la infracţiunile menţionate mai sus. Prin aceeaşi sentinţă, Tribunalul Hunedoara a dispus punerea în libertate de îndată a celor trei minori, măsura arestului preventiv încetând de drept în cazul în care se dispune o măsură de reeducare, conform Codului de Procedură Penală. Trebuie menţionat că recent, unul dintre cei trei minori lăsaţi în libertate, Daniel S., a fost prins şi arestat de oamenii legii, fiind acuzat, din nou, de tâlhărie. (N.Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura