Seva de mesteacăn
Au apărut şi la noi, tot mai des, persoane care caută seva de mesteacăn pentru proprietăţile ei deosebite.
Cunosc oameni care vin tocmai din capitală sau oraşe din vest până în zona Haţegului, pentru a beneficia de tratamentul miraculos pe care ni-l oferă acest arbore. În tradiţia multor popoare există acest obicei iar toate operaţiunile legate de recoltarea sevei sunt însoţite de o mare grijă şi un profund respect faţă de fiinţa arborelui şi faţă de natură, pansând arborele la sfârşit şi adresându-i o mulţumire acestuia şi naturii însăşi pentru acest ajutor. De ce credeţi că este aşa căutat acest arbore? Pe lângă vitaminele şi mineralele pe care le conţine (fier, potasiu, calciu, fosfor, magneziu, mangan, zinc, vitamina C..), atuul principal este energia vieţii, aşa zisa „apă vie“. Mestecenii, ca şi mulţi arbori, sunt adevărate centrale de bioenergie cu capacitatea de a modifica starea energetică a organismului nostru, ducând astfel la o regenerare atât fizică cât şi psihică, prin reactivarea puterilor sufleteşti şi mentale. Cura poate să dureze între trei şi 15 zile sau în funcţie de posibilităţi şi preferinţe, chiar mai mult. Dacă vorbim de cantitate, şi aici se poate discuta: unele persoane consideră 100 de ml/zi suficient, iar alte persoane consideră 1.000 de ml/zi suficient. Dar ţinând cont că acesteia îi scade valoarea cu cât trec primele 24 de ore de la recoltare, e normal să-ţi doreşti să o consumi cât mai repede şi aproximativ toată cantitatea pe care ai cumpărat-o.
(Informaţii suplimentare şi programări la tel. 0741-087.588 sau la Cabinet nutriţie Simona Timofte, Deva, Piaţa Victoriei, clădirea IPH, camera 8, parter)