Comunitate

La Lelese se aşteaptă intabularea gratuită

4 ciprian achim primar lelese (113)Magdalena Şerban

Comuna Lelese se află pe lista scurtă a localităţilor hunedorene care vor beneficia de Programul Naţional de Cadastru ce prevede intabularea gratuită a proprietăţilor, alături de Cerbăl şi Ghelari.
Cu o suprafaţă totală de 7.830 de hectare, Lelese nu se poate lăuda cu multe intabulări. Reprezentanţii administraţiei locale spun că maximum cinci procente înseamnă proprietari cu acte în regulă, printre ei numărându-se fie cei care au moştenit proprietăţi şi au fost nevoiţi să le înscrie în cartea funciară, fie cei care au avut posibilitatea financiară să susţină demersul birocratic şi au decis să se intabuleze. În general, lipsa banilor a fost principala piedică în aducerea la zi a actelor de proprietate.
„Noi ne-am rezolvat limitele de proprietate cu vecinii. Înainte, se practica limita naturală (drum sau apă), însă nu era o metodă realistă. Cum să tranşezi în două, grădina unui om? Jumătate din impozit ar fi trebuit să plătească la noi, cealaltă, la ceilalţi. Noi am reuşit să intabulăm drumurile comunale, iar în cazul căminelor culturale, cele pe care le-am cuprins în proiecte de modernizare, le-am şi intabulat. Am făcut-o preventiv, ca să eliminăm orice risc de pierdere a finanţării europene. Ce ne făceam dacă am fi demarat proiectul cu bani europeni şi ne trezeam că suntem daţi în judecată de vreun vecin? Până la soluţionarea pe cale legală, pierdeam finanţarea, blocându-se execuţia lucrărilor. Aşteptăm să se facă următorii paşi cu programul acesta naţional de intabulare gratuită. Deocamdată, am participat la discuţii şi videoconferinţe, ni s-a explicat în detaliu, aşa că urmează şi restul, a afirmat Ciprian Achim (foto), primarul comunei Lelese.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura