Demisii de la conducerea unor organizaţii liberale
Scorul înregistrat la nivel judeţean în urma alegerilor locale din 5 iunie îi determină pe mulţi liberali să facă un pas în spate. Primul care a considerat că trebuie să se retragă din funcţia de preşedinte al PNL Deva a fost Petru Mărginean, primarul Devei şi candidatul liberalilor pentru un nou mandat.
Acesta şi-a dat demisia de onoare din conducerea organizaţiei locale, deşi a înregistrat un număr de voturi mai mare decât cel al partidului. Petru Mărginean a obinut 6.398 de voturi, în vreme ce candidaţii PNL pentru Consiliul local al municipiului Deva au fost votaţi de 5.285 de alegători.
Acelaşi gest l-a făcut preşedintele PNL Vulcan, Alina Cîrstoiu care a candidat la funcţia de primar al municipiului Vulcan, fiind înfrântă de primarul în funcţie, Gheorghe Ile. „Toată lumea ar trebui să-şi asume un eşec. Am obţinut 1.300 de voturi, fiind sub scorul partidului de 1.500 de voturi. În PNL ar trebui repornite motoarele, este nevoie de lideri autentici”, a declarat Alina Cîrstoiu. Aceasta a mai adăugat că rezultatele slabe obţinute de PNL la alegerile locale din 5 iunie au fost cauzate şi de divizarea votului către mai mulţi candidaţi care au mizat pe votanţii liberali. (N. Bumbac)
Domnule Bumbac. Dna Alina Cîrstoiu a fost președintele PNL Vulcan. Municipiul Petrila nu există, încă…. Unde ne trezim???
La Deva, prima masura luata de Mircia ar trebui sa fie desfiintarea „tatelor” lui Margineanu intrucat distrug articulatiile de la sistemele de directie si suspensie a masinilor din cauza socurilor laterale induse, socuri care nu pot fi preluate de suspensia masinii.
Ceea ce ma distreaza este ca toata campania dusa de ciracii lui Purcel contra lui Marginean si a PNL l-a ajutat de fapt pe Mircia Muntean. Dumnezeu e sus, e Mare si ii da fiecaruia ce merita.