Hoţ fugar, prins la Petroşani
Un bărbat de 36 de ani, din Vulcan, care s-a sustras de la răspunderea în faţa legii, fiind dat în urmărire naţională, a fost prins duminică, 12 iunie, în Petroşani de poliţiştii hunedoreni din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale. Vulcăneanul avea pe numele său mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile emis de Judecătoria Târgu-Jiu în 7 iunie, fiind acuzat de furt calificat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Bărbatul a fost predat poliţiştilor gorjeni, fiind depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Târgu Jiu, în vederea continuării cercetărilor. (N. Bumbac)