Centrul de Agrement Sport şi Sănătate din Brad, dat în folosinţă
Săptămâna aceasta s-a dat în folosinţă Centrul de Agrement Sport şi Sănătate din municipiul Brad, situat pe strada Vânătorilor. Aici sunt aşteptaţi toţi cei care doresc să facă mişcare într-un spaţiu adecvat şi în condiţii moderne.
„Activitatea se va desfăşura în baza Regulamentului de funcţionare, aprobat de către Consiliul Local al municipiului Brad. Intrarea se face pe bază de abonament sau şedinţă. Sala multifuncţională de sport este dotată cu aparate de ultimă generaţie, există saune la fiecare vestiar şi urmează să înfiinţăm şi o zonă de cardio, dotată cu aparatura corespunzătoare (biciclete, benzi de alergare). Aceste aparate ne vor veni în a doua jumătate a acestui an, atunci când vom suplimenta lista de investiţii. Tot ce s-a realizat aici a fost cu bani din bugetul local şi s-a materializat ca urmare a numeroaselor solicitări primite din partea tinerilor din municipiu. Serviciile oferite sunt de un înalt nivel calitativ. Nu vrem să facem concurenţă privaţilor din domeniu, ci ne-am dorit să constituim o alternativă pe partea de agrement. E loc pentru toată lumea. Îi aşteptăm pe cei interesaţi să se bucure de acest nou obiectiv pus în slujba cetăţenilor oraşului”, a declarat Florin Cazacu, primarul municipiului Brad.
De precizat că noul Centru funcţionează în clădirea fostului Complex al Cooperativei Horia, edificiu preluat de administraţia locală de la Ministerul Finanţelor, în contul datoriilor la bugetul de stat.