S-au stabilit priorităţile pentru Sântămăria-Orlea
Reţeaua de apă şi sistemul centralizat de canalizare reprezintă două dintre principalele puncte fierbinţi pe care primarul reales al comunităţii din Sântămăria Orlea le vrea rezolvate în acest nou mandat, câştigat luna trecută.
„În momentul de faţă vrem să ne concentrăm cu precădere pe partea de introducere a reţelei de apă şi a celei de canalizare în satele aparţinătoare. Există programe întocmite pentru solicitare de finanţare a acestor investiţii, însă condiţiile europene de eligibilitate sunt foarte stricte, iar noi nu avem în componenţă nici o localitate cu cel puţin 2.000 de locuitori aşa cum se prevede, deci din start stăm sub semnul întrebării. Însă ne bazăm pe master planul judeţului, proiect în care am fost cuprinşi, adică pe lucrările celor de la Apa Prod, pentru reţeaua de apă. Cât priveşte canalizarea, vom încerca, în paralel, să o materializăm cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării şi o parte din buget propriu”, spune Dumitru Oprean (foto), primarul din Sântămăria-Orlea. (M.Şerban)