Campanie de dezinsecţie şi deratizare în Deva
Primăria Deva a anunţat printr-un comunicat că în perioada 20 – 31 iulie, administraţia locală va organiza o campanie de dezinsecţie şi deratizare a zonelor verzi şi a domeniului public şi de dezinsecţie avio pe raza municipiului.
Asta, după ce vineri, 15 iulie, a avut loc procedura de negociere a ofertelor pentru atribuirea contractului de delegare pentru activităţile menţionate mai sus. „Contractul a fost încheiat, firma este pregătită să intervină. În funcţie de condiţiile meteo, săptămâna aceasta va fi stabilită o zi în care se va acţiona”, a declarat Răzvan Mareş, viceprimarul municipiului Deva.
Autorităţile locale ale municipiului Deva au organizat în regim de urgenţă procedurile pentru atribuirea prin negociere directă a contractului de servicii, deoarece vechiul contract pe care administraţia locală îl avea încheiat cu o firmă de specialitate a expirat. (N. Bumbac)