Prinşi în timp ce furau benzină
Poliţiştii din Haţeg şi cei de la postul rural de poliţie Baru au prins doi bărbaţi în timp ce furau carburant dintr-un autoturism. Hoţii scoteau benzina, în plină zi, din maşina parcată pe marginea drumului DN 66, de pe raza comunei Băniţa. Autorii furtului au fost duşi la sediul poliţiei, în cauză întocmindu-se dosar de cercetare penală pentru furt calificat. (A.Brandisz)