CNS Cetate Deva a câştigat primul amical al verii
Echipa din reşedinţa judeţului s-a impus la limită în prima partidă de pregătire de la reunire, învingând cu 1-0, în deplasare, pe Aurul Brad. Singura reuşită a meciului i-a aparţinut lui Rareş Blaga, la jumătatea reprizei secunde.
Mulţi jucători folosiţi
Echipa antrenată de Ciprian Pepenar a jucat primul test din această vară, la două săptămâni de la începerea pregătirii. S-a dorit a fi un meci amical cu o echipă de nivel inferior, pentru ca tehnicianul devean să-şi facă o idee despre lotul pe care îl are la dispoziţie şi a jucătorilor aflaţi în probe. După o repriză albă, devenii au marcat în partea secundă singurul gol al meciului, Rareş Blaga punctând în minutul 65. CNS Cetate a început în formula Raţ – Jude, Dosan, Natea, Doboş – M. Olariu, Vajda – Şaucă, M. Lupu, Bloj – Suciu. După pauză au mai intrat Matei – Vaştag, Chelariu, Indrieş, F. Olariu, Vîrtan, Blaga, Kelemen, Ungur, Boldor, Demian, Hordea, Toth.
De mâine, în cantonament
La finalul jocului, Ciprian Pepenar s-a declarat mulţumit de evoluţia elevilor săi. „Sunt mulţumit de atitudine şi de joc precum şi de faptul că jucătorii au respectat în totalitate ce le-am cerut. Pentru primul meci, s-au mişcat bine”, a spus antrenorul lui CNS Cetate Deva. De mâine, echipa alb-albastră va intra în cantonament pe plan local, până în data de 3 august. În ultima zi a cantonamentului, devenii vor susţine un meci amical cu Performanţa Ighiu, pe teren propriu.