Tudor Şaucă: Ne dorim să luptăm pentru promovare!
Om de bază în primul sezon al echipei CNS Cetate Deva în Liga a III-a, Tudor Şaucă rămâne un element important în gruparea alb-albastră. Decarul devean crede că CNS Cetate e mai puternică decât în campionatul trecut şi îşi doreşte să lupte pentru promovare în viitorul sezon.
„Sperăm să ne continuăm parcursul bun din retur!”
După un sezon 2015-2016 excelent sub culorile lui CNS Cetate Deva, Tudor Şaucă a ales să rămână la gruparea alb-albastră în ciuda schimbărilor de la club. Mijlocaşul de bandă dreapta, în vârstă de 26 de ani, e unul din jucătorii de bază a devenilor şi crede că echipa din reşedinţa judeţului e pregătită de debutul oficial în noul sezon. „Am făcut o pregătire bună, mai avem probleme de omogenizare pe care însă sper să le reglăm până la începerea campionatului. Aşteptăm să vedem seria şi să ne continuăm parcursul bun din sezonul trecut”, a spus Şaucă. Referitor la ultimul amical, în care CNS Cetate a pierdut la Cugir, mijlocaşul devenilor speră să fi fost doar un accident. „Nu căutăm scuze pentru această înfrângere. Am făcut o primă repriză slabă, în care ne-au surprins cu mingi lungi, peste apărare. Bine că a fost doar un amical, în campionat vom arăta altfel”, a declarat mijlocaşul devean.
„Echipa e mai valoroasă ca anul trecut!”
Chiar dacă nu-şi cunosc adversarii din viitorul sezon, seriile Ligii a III-a nefiind stabilite, Şaucă speră ca CNS Cetate Deva să lupte pentru promovare. „E importantă seria din care vom face parte şi cum vom începe. Eu cred că echipa din acest sezon e mai valoroasă decât cea de anul trecut. Ar trebui să fim acolo sus şi normal că ne dorim să luptăm pentru promovare”, a precizat fotbalistul de 26 de ani care consideră că venirea lui Ousmane N’Doye va fi un câştig cert pentru CNS Cetate Deva. „Dacă se va concretiza, venirea lui Ousmane N’Doye va fi un câştig pentru echipă. E un fotbalist valoros şi va face diferenţa”, a încheiat Şaucă. La doar 26 de ani, Tudor Şaucă a bifat echipe importante în cariera sa, precum Jiul Petroşani, FC Hunedoara, Poiana Câmpina, Arieşul Turda, CS Cisnădie, Retezatul Haţeg, CS Vulcan, Minerul Uricani sau Dacia Orăştie.