Invitaţie la Zilele Comunei Blăjeni
În 3 şi 4 septembrie va fi mare sărbătoare la Blăjeni, satul Criş urmând să găzduiască „Zilele Comunei“. Şi de această dată, cântecul popular va ocupa un loc de frunte.
„În ciuda dificultăţilor de ordin economic, încercăm, pe cât posibil, să ducem mai departe tradiţia unei sărbători a comunităţii locale. În prima zi a manifestărilor, pe cei tineri îi asigur că vor avea o discotecă în aer liber, iar în cea de-a doua zi, duminica, pe scena special amenajată în satul Criş vor urca îndrăgiţi interpreţi de folclor, atât din judeţ cât şi din alte zone ale ţării. Nu vor lipsi tulnicăresele noastre, cu repertoriul lor, ce dăinuie peste vremuri. Ne mândrim cu el şi ne dorim să-l transmitem generaţiilor viitoare. De asemenea, în cadrul spectacolului vom premia cuplurile de aur, ca semn de recunoştinţă pentru longevitatea căsniciei, aceşti oameni minunaţi reprezentând totodată un exemplu pentru societatea actuală. Cât priveşte istoricul unor astfel de acţiuni, amintesc că prima ediţie a Zilelor Comunei s-a desfăşurat în 2012, atunci când am preluat primul mandat de primar. Doresc să lansez o invitaţie localnicilor, fiilor satului şi tuturor invitaţilor să ni se alăture pentru a celebra împreună bucuria unei întâlniri anuale”, a spus Horia Jurcă (foto), primarul comunei Blăjeni. (M.Şerban)