Promovabilitate de 23,72 la sută la Bac-ul de toamnă
Absolvenţii de liceu care au susţinut examenul de Bacalaureat în sesiunea de toamnă au aflat ieri rezultatele. În judeţul Hunedoara s-au înscris pentru a participa la probele scrise 910 candidaţi, dintre care 608 absolvenţi din seria curentă şi 302 din promoţiile anterioare.
Din cei 759 de elevi prezenţi, doar 180 au reuşit să promoveze examenul, obţinând minimum media şase. Procentul de promovabilitate din sesiunea august-septembrie este de 23,72 la sută, în uşoară creştere faţă de anii precedenţi. Nici un candidat nu a reuşit să obţină media maximă, primul pe lista celor care au luat Bac-ul având 8,90. De asemenea, doar patru elevi au avut media finală peste 8, iar restul de 176 au luat între 6 şi 7,99. Pe tot parcursul desfăşurării acestei sesiuni de examen nu s-au înregistrat incidente, prin urmare, nu au fost candidaţi eliminaţi. Azi şi mâine se recorectează lucrările celor care au depus contestaţie, urmând ca în 1 septembrie să fie afişate rezultatele finale. (A.Brandisz)