Liberalii testează intenţia de vot a electoratului şi notorietatea candidaţilor
Liberalii hunedoreni doresc să afle părerea alegătorilor cu privire la candidaţii care vor să ajungă în Parlament. Aceştia testează şi intenţia de vot a populaţiei la alegerile parlamentare din luna decembrie.
În prezent, la nivelul judeţului Hunedoara se desfăşoară un sondaj de opinie pentru a afla notorietatea candidaţilor şi a unor personalităţi din PNL, dar şi intenţia de vot a alegătorilor. Potrivit purtătorului de cuvânt al PNL Hunedoara, Oana Frânc (foto), sondajul se realizează telefonic pe un eşantion reprezentativ de 1.300 de persoane de o casă de sondaje. Acesta va fi finalizat în 12 septembrie, iar răspunsurile date de cei chestionaţi se vor afla în perioada 15-20 septembrie. Costurile pentru realizarea acestui sondaj de opinie se ridică la 4.000 de euro. După aflarea rezultatelor, se va reuni comisia de validare a candidaturilor pentru a stabili ordinea acestora pe listele judeţene pentru Senat şi Camera Deputaţilor.
Pentru Senat s-au înscris în cursa electorală şase candidaţi: Valeriu Butulescu, Dorin Păran, Ioan Dorin Petrui, Dorin Oliviu Gligor, Lenuţa Armean şi Eleonora Carmen Hărău. Pentru Camera Deputaţilor şi-au depus candidatura Mirel Daniel Oltean, Lenuţa Armean, Lucian Ovidiu Heiuş, Ovidiu Ilie Furdui, Radu Bogdan Ţîmpău, Eleonora Carmen Hărău, Martin Ionel Burlec, Vetuţa Stănescu, Oana Elisabeta Frânc şi Adrian Nicolae David.
Ordinea pe liste va fi stabilită în funcţie de punctajul realizat de fiecare candidat. Rezultatele sondajului de opinie reprezintă şi el 20 la sută din punctajul total al celor care s-au înscris în cursa internă. Pe lângă sondaj, comisia de validare a candidaturilor va ţine cont de mai multe criterii, printre care şi activitatea politică.
După ce va fi stabilită ordinea candidaţilor, listele vor ajunge la nivel central, unde, mai pot fi modificate.
Ziaristi de carton.
Va tine sa facem pariu ca nu-s astia candidatii ?!
De fapt nu toti astia, si-n nici un caz in aceasta ordine.
Chiar asa! Cică mai dau bani sa testeze electoratul. Cum or fi testat si in vara Cind a candidat Margelatu.
Luzerii trebuie sa aibă servici, trebuie Promovați. David împăratul gol, Gligor in veci pierzatorul ( are loc asigurat pentru CIT a pierdut pina Acu!), madama Cocutza Vetuta, Paran pijama, Oana cea fara de prihană , madam Panseluța.
Echipa de luzeri. In frunte cu un viitor luzer.
oana i-a testat deja boasele lui gogu falca ! cat despre dorin paran si Bogdan tampau , pe astia greu o sa-i treziti din somn …